Sport

Fotbal, Liga a IV-a. Geoagiu revine pe primul loc

Nicolae Gavrea

Partidele din cadrul etapei a şasea din Liga a IV-a, disputate la finalul săptămânii trecute, au produs schimbări la nivelul superior al clasamentului. Mai înainte trebuie să precizăm că CSO Retezatul Haţeg a stat în această etapă şi nu a punctat, astfel că echipa din Geoagiu, cu victoria obţinută în deplasare la Uricani (scor final 4-1), a urcat acum pe prima poziţie din clasament. De remarcat că în această întâlnire Lucian Râjniţă a înscris de trei ori consecutiv pentru echipa din Geoagiu, în minutele 2, 10 şi 13, cel de al patrulea gol pentru oaspeţi fiind marcat de Vişan.

Surprinzătoare este evoluţia pe teren propriu a echipei din Brad, care a încheiat la egalitate, 0-0, meciul cu ACS Şoimul Băiţa, formaţie care acum se află pe un onorant loc trei în clasamentul judeţean din Liga a IV-a.
Pentru echipa de fotbal Inter Petrila, partida din campionat a fost una de sărbătoare şi la propriu şi la figurat. Jucătorii lui Adi Câmpean s-au impus cu scorul de 4-1 în deplasare, la Victoria Călan, prin reuşitele lui Adi Câmpean, Cozac şi Zavracu, acesta din urmă reuşind dubla. Dar victoria a fost una specială, cu dedicaţie, pentru colegul lor Dani Horvath, cel care chiar în ziua meciului şi-a unit destinele cu aleasa sa, iar colegii i-au transmis un mesaj emoţionant.
Rezultatele etapei a 6-a:
CSA Aurul Brad – ACS Şoimul Băiţa 0-0
ACS Minerul Uricani- C.S. „Gloria” al Oraşului Geoagiu 1-4 (0-3)
AS Victoria Călan – CS Inter Petrila 1-4 (0-3)
LPS Cetate Deva – CSM Mihai Viteazul Vulcan 2-2 (2-0)
CSM Dacia Orăştie 2010 – CSM Jiul Petroşani va fi reprogramat
CSO Retezatul Haţeg a stat

One thought on “Fotbal, Liga a IV-a. Geoagiu revine pe primul loc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura