; charset=UTF-8" /> Stiri si informatii de ultima ora din judetul Hunedoara - Mesagerul Hunedorean

FOTBAL, Liga a III-a. Rezultate bune pentru echipele hunedorene

22 septembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Etapa desfăşurată la finalul săptămânii trecute, a cincea din campionatul Ligii a III-a, a adus rezultate interesante pentru echipele din judeţul Hunedoara, rezultate care, cel puţin pentru echipa din Deva, pot fi trecute uşor la categoria: una albă, una neagră.

CS Hunedoara a câştigat la Filiaşi
CS Hunedoara, echipă în creştere, aşa cum îşi doreşte antrenorul Raul Spătaru, a învins sâmbătă formaţia ACSO Filiaşi, în deplasarea de la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 2 –1. Hunedorenii au avut un avantaj de două goluri la pauză, după reuşitele lui Dorin Burlacu (min. 5 şi 27), aflat la primul său meci ca titular în acest sezon. Primul gol a fost înscris prin transformarea unui penalti, acordat de centralul partidei, pentru un fault fără dubii asupra lui Bloj, scăpat în careul advers la capătul unui contraatac. Cel de al doilea gol a venit după ce Burlacu a executat excelent o lovitură liberă de la circa 25 de metri din lateral.
Echipa din Filiaşi a reuşit să reducă din handicap, în min. 78, aproape de finalul partidei, la o fază confuză, după o învălmăşeală în careul hunedorean, când şutul lui Ghighilicea s-a strecurat printre mai mulţi jucători şi s-a dus la colţul lung al porţii apărate de Dumitrescu.
Golul gazdelor a venit însă prea târziu pentru a se mai întâmpla ceva pe tabela de scor, deoarece echipa din Hunedoara a avut o strategie clară de a menţine scorul şi a gestionat bine timpul rămas până la final.
Jucătorii hunedoreni au obţinut o victorie meritată şi trei puncte de aur, mai ales în perspectiva meciului cu Craiova de sâmbăta viitoare, de pe „Michael Klein”.
Antrenorul echipei hunedorene, Raul Spătaru, a declarat după această victorie: „Am dominat meciul de la cap la cap şi ne-am creat multe ocazii, mai ales în prima repriză. Am avut şi bară, şi două situaţii de singur cu portarul pe care le-am ratat. E drept, am trăit periculos pe final, când ne-au presat, dar numai teritorial, fără ocazii. Golul lor a venit pe o neatenţie în careul nostru, când mingea a trecut printr-o pădure de picioare şi a intrat până la urmă în poartă. Sunt bucuros nu doar pentru cele trei puncte, ci şi pentru faptul că pentru prima oară în acest campionat am avut întreg lotul valid. Până acum, la fiecare meci ne-au lipsit câte cinci – şase jucători, abia acum i-am avut pe toţi la dispoziţie. Urmează pentru noi partida de la Hunedoara cu Craiova. Ne aşteaptă un joc greu, adversarii noştri sunt neînvinşi, dar va fi un meci frumos, ne vom bucura de fotbal şi ne aşteptăm la un stadion plin”, a mai spus antrenorul principal al Hunedoarei.
CS Hunedoara: Dumitrescu – Ciucurescu, Kovacs, Radicof, Cr. Creciunesc – Iacob (65 Kocsis), Marinca, D. Creciunesc, Bloj (82 Ionică) – Burlacu (75 Bobină), Vasinc (85 Licu). Antrenor – Raul Spătaru.

Deva a făcut meci egal la Lipova
LPS Cetate Deva a înregistrat o surpriză în această etapă, cu egalul de 1-1, pe care l-a obţinut la Şoimii Lipova, după ce a condus la pauză cu 1 – 0 prin golul marcat de Ţoiu.
Jucătorul devean a transformat în min. 31 un penalti acordat corect pentru un fault în careu a lui Nagy asupra lui Roncea. De altfel, jucătorii din Deva ar fi putut deschide scorul în min. 15, când Iana a reluat din 14 metri direct, fără preluare, o minge venită de pe stânga de la Roncea, însă balonul s-a dus pe lângă poartă. Apostol a revenit în poarta echipei noastre şi a reuşit câteva intervenţii bune în prima parte a jocului, blocând astfel încercările de a finaliza cu gol ale jucătorilor gazdă. După gol, LPS Cetate Deva a încercat în mai multe rânduri acţiuni de contraatac, dar nu a mai reuşit să puncteze.
În repriza secundă, aspectul jocului a fost acelaşi, dar cu impresie artistică mai bună pentru gazde. Şoimii Lipova a presat mai insistent şi şi-a creat mai multe situaţii de gol, aceasta şi pe fondul unei căderi fizice în tabăra oaspete. Sulea a fost blocat bine în gura porţii de apărarea deveană, Istrate a trimis o lovitură liberă de la 20 de metri în transversală, iar egalarea a venit la mijlocul reprizei secunde.
În min. 68 Sulea a fost văzut foarte bine de Rusu, este contrat de un fundaş devean, dar din acest clinci mingea a sărit norocos la Vlad, care a înscris din 12 metri.
Până la final nu s-a mai marcat, deşi au fost câteva ocazii la ambele porţi, care concretizate puteau fiecare aduce victoria pentru echipele lor.
La finalul jocului de la Lipova, Ştefan Nanu a declarat: „Am făcut o primă repriză bună, în cea de-a doua unii jucători au căzut fizic, Paşcu, Preda, Jude, s-a văzut că până acum au jucat la Liga a patra. După cum ştiţi, am reziliat contractele lui Dina şi Cîrstea, pentru că nu au dat randamentul scontat, nu am fost mulţumit pentru că nu au făcut diferenţa, adică ceea ce se aştepta de la ei. Am preferat să joc cu copii care au atitudinea corectă, iar în privinţa atitudinii, jos pălăria astăzi pentru ce au arătat. Marton a jucat foarte bine, Roncea – care a venit după o lună de pauză cauzată de o întindere – de asemenea a arătat o atitudine pozitivă, el a dat tonul la agresivitate în joc. Am venit cu un punct important obţinut pe terenul uneia dintre echipele bune ale seriei, Şoimii Lipova. De fapt orice punct este important, gândiţi-vă unde eram acum cu două egaluri din cele două meciuri pe teren propriu. Este nevoie de linişte, de răbdare, de timp, pentru că e vorba despre nişte copii care abia acum iau contactul cu Liga a treia. Până la urmă vorbim de o echipă care s-a reunit cu nici trei săptămâni înainte de începerea campionatului, fără să aibă un cantonament de pregătire. La iarnă doresc să mai aduc trei – patru jucători care să vină cu plusul de calitate. Etapa viitoare avem acasă cu Gilortul, sper ca aceşti jucători tineri să facă din nou un joc bun şi să obţinem cele trei puncte.”
LPS Cetate Deva: Apostol – Jude, Radak, Bogdanovici, Doboş – Ţoiu, Preda (75 Cocan), Paşcu (69 Subţirică) – Iana (78 Curescu), Marton, Roncea (90 Chivu). Antrenor – Ştefan Nanu.

Liga a III-a, rezultatele etapei a 5-a
CSC Dumbrăviţa – ACS Poli Timişoara 2-0
Şoimii Lipova – LPS Cetate Deva 1-1
U Craiova 1948 SA – Flacăra Horezu 1-0
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – Progresul Pecica 0-1
Viitorul Dăeşti – Fortuna Becicherecu Mic 2-2
Naţional Sebiş – Crişul Chişineu Criş 3-2
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-5
ACSO Filiaşi – CS Hunedoara 1-2

Etapa următoare, sâmbătă 28 septembrie
ACS Poli Timişoara – Flacăra Horezu
CS Hunedoara – U Craiova 1948 SA
Gloria Lunca Teuz Cermei – ACSO Filiaşi
LPS Cetate Deva – Gilortul Târgu Cărbuneşti
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova
Fortuna Becicherecu Mic – Naţional Sebiş
Progresul Pecica – Viitorul Dăeşti
CSC Dumbrăviţa – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul Bobouţanu a identificat o nouă sursă de finanţare pentru investiţii

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), a identificat o nouă sursă de finanţare a proiectelor de investiţii. Este vorba despre...

Start-Up Nation: 17.000 de firme şi peste 35.000 de noi locuri de muncă

Start-Up Nation este unul dintre programele importante lansate în guvernarea PSD, iar principalul scop al acestuia este acela de a-i...

Lucrările la sensul giratoriu spre Petrila, oprite la câteva zile de la începerea lor

O nouă lucrare pornită cu stângul în judeţ. După proiectul de reabilitare a DJ 687 Hunedoara-Călan, asistăm la o altă...

Închide