Sport

Fotbal Liga a III-a. Au încasat prima înfrângere din sezon

În derby-ul etapei a 14-a, CSM Deva a evoluat în deplasare, la Turnu Severin, unde a întâlnit formația Viitorul Șimian, practic în această partidă întâlnindu-se locurile 1 și 4 din seria 7.

Singur, dar a ratat
Gazdele au pregătit foarte bine această partidă, au început mai bine jocul, iar în minutul 12 au obținut o lovitură de pedeapsă la un fault al lui Rus asupra lui Blanchard. Gazdele au continuat să controleze jocul, au avut câteva acțiuni la poarta deveană, iar în minutul 22 l-au evidențiat pe goal­kiper-ul Frumuzache, care a intervenit salvator la un șut al lui Eshun, scăpat singur. Oaspeții au avut prima ocazie de gol în minutul 35, dar Modan, singur cu poarta goală, nu a ajuns balonul venit dintr-o centrare a lui Popescu. Finalul de repriză le-a aparținut celor de la Șimian. Repriza a doua a fost în­cepută ofensiv de CSM Deva și ime­diat după reluare, Modan, liber în su­pra­fața de pedeapsă adversă, ratează o bună ocazie, deoarece a ajuns cu o fracțiune de secundă mai târziu la în­tâlnirea cu centrarea trimisă de Buzan. Apoi, antrenorul Marius Sîrbu a făcut două schimbări ofensive, șutul din minutul 61 al unuia dintre noii intrați, Baidoo, fiind blocat, în ultimă instanță, de un apărător advers. Chiar dacă jucătorii din Deva au forțat în ultimele minute ale partidei, în cel de-al doilea minut de prelungire, gazdele au stabilit scorul final după ce Trancă a avut un șut de excepție, în vinclu, de la vreo 25 metri, astfel că scorul final a fost de 3-1 pentru Viitorul Șimian.

A căzut pe locul patru
În urma acestei prime înfrângeri din campionat, CSM Deva, care are un meci mai puțin disputat, cade pe poziția a patra, cu 26 de puncte, la două de primele clasate, CSC Ghiroda și ACSO Filiași, și la unul în spatele celor de la Șimian.
Au jucat la CSM Deva: Frumuzache – Buzan, Rus (56 Baidoo), Bărăitaru, Doboș (cpt.) – Stoi (56 Kayondo) – Toma, Bedea, Popescu (66 Stoica), Munteanu – Modan, iar pe banca de rezerve au fost Beke – Sabău, Gavrilă, Mocanu, Kelemen, Creciunesc. Antre­nor Marius Sîrbu.

Rezultatele etapei 14:

  • Universitatea Craiova – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 2 – 5
  • CSM Jiul Petroşani – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 3 – 0
  • CSO Turceni – ACSO Filiaşi 1 – 6
  • FCU Craiova SA 2 – AFC Voinţa Lupac 3 – 5
  • ACS Viitorul Şimian – CSM Deva 3 – 1

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura