Sport

Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul retrogradează oficial în Liga a treia

Nicolae Gavrea

Încercările făcute de către conducătorii formaţiei Energeticianul, care a evoluat la Petroşani (şi care putea să preia numele Jiului dacă nu ar fi ratat obiectivul), nu s-au finalizat pozitiv. Echipa a retrogradat oficial, în ultima etapă, disputată chiar la Petroşani, formaţia fiind învinsă de către nou promovata în Liga I, Chindia Târgovişte cu 2-0.

Elevii lui Viorel Tănase au avut plumb în picioare după ce au aflat că echipa Pandurii TG. Jiu a scăpat de sancţiunea dictată de FIFA pentru neplata unor drepturi salariale şi au pierdut orice şansă de a se menţine în Liga secundă.
Oaspeţii au deschis scorul la chiar prima acţiune pe care au avut-o la poarta lui Axinte şi au înscris prin Cristian Cherchez, care a primit un balon la marginea careului şi de acolo l-a trimis plasat în colţul lung. Chindia Târgovişte îşi măreşte avantajul în min.56, prin golul înscris de către Mihai Neicuţescu, care îndeplineşte o simplă formalitate din trei metri, la recuperarea unui balon respins în faţă de portarul Buga.
Campioana Ligii secunde, Chindia Târgovişte, se impune astfel la Petroşani cu 2-0 şi va evolua în noul sezon pe prima scenă a fotbalului românesc. Energeticianul se clasează la final de campionat pe locul 16, ultimul retrogradabil, şi pică în Liga a III-a, după un sezon în care visa la promovare.

2 comentarii la „Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul retrogradează oficial în Liga a treia

  • Trista situatie !
    1– Diferenta intre aspiratii (promovare in Liga 1) si posibilitati (e prea mult ca in loc de promovare sa ajungi la … retrogradare) ar fi prima explicatie pentru „performanta” reusita.
    2– prea multele schimbari de antrenori nu au facut bine.
    3– Inexplicabila amanare a intrarii sub emblema (numele) de Jiul Petrosani a contribuit foarte mult la numarul redus de spectatori la meciurile Energeticianului. Acest aspect a contribuit cu cel putin 50 % la nereusita !
    4– Nu cumva Echipa si Staful tehnic s-au bazat prea mult pe penalizarea Pandurilor din Tg. Jiu si retrogradarea acestora ?
    5– Pe de alta parte, la ce te puteai astepta in conditiile lipsei unei vieti economice „cat de cat” in zona Vaii Jiului ?

    MARE PACAT !

  • PS.
    1–Inca nu stim daca finantatorul (gorjean) nu a jucat „la doua capete”, intre Petrosani si Tg. Jiusi, sperand ca Pandurii vor scapa de penalizare, a lasat Energeticianul sa retrogradeze !.
    2– Revenim asupra ne-intrarii sub emblema Jiului Petrosani ; nu intelegem ce l-a impiedicat pe patron (N. Sarcina – (In)Succes) sa adopte mai devreme numele de Jiul si a venit inainte de ultima etapa cu acest pretext pentru a atrage iubitorii de fotbal din Vale la stadion. Conform promisiunilor initiale, trecerea sub numele de Jiul era promisa dupa primul an de activare in Petrosani (adica in 2018 !). Cineva a fost neserios.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura