Sport

FOTBAL JUNIORI. Evoluții bune pentru tinerii fotbaliști de la CSM Deva

Săptămâna trecută a fost una plină de meciuri amicale de pregă­tire pentru grupele de juniori legi­timați la CSM Deva.

S-au impus clar
Echipa U19, pregătită de Florin Călugărița și Marius Tănasă, a jucat cu Viitorul Șoimuș. După o primă repriză echilibrată, în care gazdele au intrat la cabine cu un avantaj minim, grație reu­șitei sem­nate de Ovidiu Bămbălău, cei de la CSM Deva au controlat total par­tea secun­dă, reușind să câștige, în final, cu 5-0, golurile din repriza a doua fiind în­scrise de către Alin Tamaș, Dan Boldor și Adrian Guga (2). Menționăm că echipa U19 de la CSM Deva are în com­ponență o serie de jucători care evo­­luează în Liga a IV-a, unii pro­veniți din grupele pregătite de Constantin Vișan, Gabriel Constantin și Marius Sîrbu. Juniorii din echipa U16 s-au impus clar, cu 9-2, prin golurile înscrise de Alexandru Vișan (4), Andrei Goia (2), Denis Lăcătuș, David Trif și Vladimir Bocan în partida cu Dacia Orăștie. Echipa U17 de la CSM Deva a întâl­nit formația similară de la Sporting Cluj. Oaspeții au câștigat în final cu 2-1, go­lul devenilor fiind marcat de Alexandru Vișan. Cei de la CSM Deva și-au luat revanșa în meciul de la grupa U15, câș­igând tot cu 2-1, prin reușitele sem­nate de Richardo Dodoi și portarul Alexandru Glodean, din penalty. În final, să mai notăm că CSM 2 Deva, a jucat cu Aurul Brad, din Liga 3, și, deși a condus în două rânduri, prin golurile lui Raul Chițimia și Dan Boldor, a pierdut, pe final, cu 3-2.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura