FlashSport

FOTBAL: Gică Barbu, la a doua „descălecare” sub Cetate

 

Echipa de fotbal CNS Cetate Deva şi-a prezentat  antrenorul cu care va ataca promovarea în sezonul viitor. Acesta este experimentatul Gică Barbu (foto), cel care revine la Deva după şapte ani, în perioada 2006-2010 el conducând de pe bancă pe Mureşul Deva.

După ce în sezonul 2006-2007 a promovat-o pe Mureşul Deva în Liga a II-a, menţinând-o la acel nivel timp de trei ani, Gică Barbu şi-a început de ieri a doua perioadă în municipiul reşedinţa de judeţ, de această dată pe banca lui CNS Cetate.

În vârstă de 49 de ani, Barbu a revenit la Deva cu gândul clar, de a promova. „Am rămas cu sufletul la Deva, am ştiut ce se întâmpla aici şi au fost chiar tentative de a reveni, dar eram sub contract cu altă echipă. Obiectivul meu e să creez un grup la această echipă, să jucăm un altfel de fotbal şi eu sper într-o schimbare de atitudine. Avem mare nevoie de jucători Under 19 şi în funcţie de găsirea acestora vom forma lotul. Ne dorim clar promovarea, dar trebuie să creem totul pas pas. Sper să fiu sprijinit pentru că Deva merită o echipă în Liga a II-a la ce eforturi se fac pentru acest lucru”, a spus noul antrenor al devenilor. Mai multe detalii legate de echipa alb-albastră, reunirea ei, lotul de jucători şi programul până la începerea campionatului puteţi citi în ediţia de luni a ziarului nostru. (Ovidiu Mănăstire)

 

One thought on “FOTBAL: Gică Barbu, la a doua „descălecare” sub Cetate

  • ai fost adus aici la Deva sa promovezi nu sa inchiegi o echipa. nu ne intereseaza ce fotbal jucati ci ne intereseaza la sfasitul returului promovarea . 3 puncte sa fie mereu in cap. Cu egaluri si infrangeri nu promovam!Ai experienta, Bine ai revenit la Deva!La ce trupa ai, poti promova!Incepeti turul tare nu ca editia trecuta cu 3 infrangeri, parca…
    mult succes~!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura