Politica si administratie

Fostul viceprimar al Hunedoarei, din nou, în faţa judecătorilor

Sorina Popa

Ieri, fostul viceprimar al municipiului Hunedoara, Robert Dan, a fost audiat la Curtea de Apel Alba Iulia, într-un dosar care a fost redeschis după doi ani.
„Este vorba despre un dosar în care sunt acuzat de conflict de interese, dosar în care am primit Neînceperea Urmăririi Penale în urmă cu doi ani. Soluţia însă a fost infirmată, iar acum trebuie să o iau de la capăt în acest caz. Nu sunt vinovat de faptele de care mă acuză anchetatorii, de aceea nu am mers pe procedura de recunoaştere a vinovăţiei. Sunt fapte pe care nu le-am făcut”, a declarat fostul viceprimar al municipiului Hunedoara. La următorul termen al acestui dosar, care a fost stabilit pe data de 24 octombrie, vor fi audiaţi primii martori.
Pe vremea în care deţinea funcţia de viceprimar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba Iulia l-au trimis în judecată pe Nicolae Robert Dan, sub acuzaţia de abuz în serviciu în formă continuată. Potrivit procurorilor, în perioada august 2008 – iunie 2011, viceprimarul a dispus fără drept ca Primăria să facă achiziţii publice de la societăţile Motel Boş şi Edar Comdivers, societăţi deţinute de soţia şi de soacra alesului local. Primăria a plătit 108.351 de lei pentru produsele cumpărate de la firmele familiei Dan. În vederea recuperării pagubei, procurorii au pus sechestrul asigurator, până la acoperirea sumei de 108.351,42 de lei, asupra unui imobil aparţinând viceprimarului.

3 comentarii la „Fostul viceprimar al Hunedoarei, din nou, în faţa judecătorilor

  • Cum poate sa minta intr-un asemenea hal, doar stie toata lumea, ca gradinitele erau obligate sa cumpere mancare copiilor doar de la firma lor,desi erau mai scumpe…Dumnezeu nu lasa nimic nepedepsit pe lumea asta…,sa nu iute cat si-au batut joc de cei 70 de proiectanti,ramasi in 2005 fara serviciu,dupa ce le-au luat 3 miliarde o suta cinci milioane din munca lor si a directorului pe anul 2002…Directorul,sufera si acum ,deoarece a facut un accident cerebral atunci din cauza lor.Acum sper ca justitia sa nu-l ierte si partidul p n l sa nu-l mai acopere…

  • La puscarie cu voi „jmenarilor” iate de mana cu Hada cu Capalna si cu alalalt si dansati alunelu la barcea mica … cand am sa trec pe acolo va lansez o gogoasha mucegaita sa nu mierliti de foame

  • Bravo Gigi, imi place!Asa e in Romanica. Cand ajung CIOBANII ,viceprimari ai unor mari comunitati!N-am vazut inca exceptia ca un dobitoc sa se inconjoare de oameni destepti si onesti! Isi merita soarta si mai mult decat atat.A promovat PNL-ul numai valori…halal sa le fie si tot asa sa o tina,cu noua achizitie de gunoaie ( si la propriu si la figurat)Carmen Harau… din aceias categorie…evaziune fiscala pe toata linia…Dar poate PROVIDENTA…va fi si de partea celor demni si adevarati!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura