ActualitateFlash

Foştii şefi de la Petrila îşi aşteaptă sentinţa

Carmen Cosman

Foştii şefi ai Exploatării Miniere Petrila ar putea luni să-şi afle sentinţa definitivă în dosarul deschis ca urmare a tragicului accident de muncă în care şi-au pierdut viaţa 13 mineri şi salvatori.
La ultimul termen de judecată, Tribunalul Gorj a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 29 august, când vor fi citaţi şi foştii şefi ai minerilor de la Petrila, care au declarat apel la sentinţă, Gheorghe Roşu şi Dan Ştefan Ungur.
Reamintim că magistraţii de la Judecătoria Târgu Jiu i-au găsit vinovaţi pe cei trei foşti şefi ai Exploatării Miniere Petrila şi au dispus aplicarea unor pedepse cu închisoarea, fără suspendarea executării în cazul acestora. Potrivit sentinţei pronunţate în dosarul tragediei de la Mina Petrila, fostul director Aurelian Necula a fost condamnat, în urma contopirii pedepselor, la şapte ani şi şase luni închisoare. De asmenea, fostul şef securitate minieră Gheorghe Roşu, a primit o pedeapsă de şase ani şi jumătate, la fel ca şi Dan Ştefan Ungur, fost şef al Staţiei de salvare minieră de la EM Petrila. De asemenea, cei trei au fost obligaţi la plata unor despăgubiri civile către victimele accidentului, ori urmaşii celor decedaţi în accident.
Avocaţii lor au declarat apel la această sentinţă, considerând că pedepsele aplicate sunt prea mari, dar şi rudele victimelor au atacat prima sentinţă, pentru că, din contră, pedeapsa ar fi prea uşoară.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura