„Foști eroi în pandemie, spor mai mic ca-n primărie” au strigat protestatarii de la Sanitas
Medicii, asistenții și personalul auxiliar au ieșit din nou în stradă, iar doctorii amenință că nu vor mai consulta decât contracost. Ei sunt nemulțumiți că ar urma să primească mai puțini bani pentru serviciile acordate în cabinete. ieri dimineață au fost proteste la Ministerul de Finanțe. Proteste au fost și la Cluj, în fața Casei Județene de Asigurări de Sănătate.
Resurse financiare
„Foşti eroi în pandemie, spor mai mic ca-n primărie”, ”Epuizaţi”, ”Nu lăsaţi sănătatea să moară”, au scris protestatarii pe pancarte.
Protestatarii au cerut declanşarea grevei generale în sistem. Sindicaliştii spun, de asemenea, că nu mai acceptă explicaţia potrivit căreia nu sunt bani la buget: „Resurse financiare sunt, doar că trebuie corect şi echitabil utilizate”.
„Nu mai acceptăm asigurări de creştere salarială cu trimitere la noua lege a salarizării. Legea trebuia să fie deja în vigoare de la 1 ianuarie a acestui an, însă ea nu este în acest moment nici măcar în stadiul de proiect finalizat”, au mai transmis sindicaliştii. Principala revendicate a fost legată de majorarea tuturor salariilor din sistemul de sănătate, cu 20 la sută. Protestatarii au venit la Ministerul de Finanțe cu coșuri de cumpărături în care au pus apă, covrigi și hârtie igienică, susținând că doar pentru acestea le rămân bani după ce achită taxele și facturile.
Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti, a declarat că premierul a solicitat un răgaz de 10 zile pentru a analiza solicitările sindicaliştilor din Sănătate şi să calculeze impactul bugetar. Sanitas a anunţat mai multe acțiuni de pichetare în perioada următoare, dar şi un mare miting de protest la Bucureşti, la care să participe peste 10.000 de persoane.