Actualitate

Fosta directoare a Casei de Cultură Petroşani, obligată să muncească la Hunedoara

Maximilian Gânju

Fostul director al Liceului Apollonius din Petroşani, totodată şi şeful Casei de Cultură a Sindicatelor Petroşani, Maria Albescu (foto), condamnată la o pedeapsă cu suspendare, trebuie să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii în municipiul Hunedoara, în cadrul Direcţiei Asistenţă Socială – Centrul de copii „Lumină şi speranţă” sau Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul municipalităţii.
Maria (Mia) Albescu stă momentan în Bucureşti şi încearcă să convingă instanţa de judecată să-i schimbe localitatea în care trebuie să se achite de obligaţii. Aceasta ar putea să presteze orele de muncă în oraşul de domiciliu, adică Petroşani, unde există centre sociale, aşa cum a cerut judecătorul de caz sau în Capitală. Pe de altă parte, sentinţa la care a fost condamnată, de doi ani şi jumătate, pentru infracţiunea de luare de mită, nu este definitivă şi dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti. Dacă va rămâne definitivă, Mia Albescu nu va avea voie să ocupe o funcţie de conducere în cadrul unei unităţi de învăţământ, publice sau private.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura