Sport

Forţează calificarea în finală

11 x 2 autobergamo cityusCiprian Marinuţ

Autobergamo Deva încearcă să dubleze victoria obţinută în prima manşă a semifinalei Ligii I de futsal cu City’us Tg. Mureş şi să obţină biletele pentru finală printr-un succes în meciul doi al confruntării, programat azi, de la ora 19.15 la Târgu Mureş. În cazul unui rezultat nefavorabil, trupa antrenată de Florin Ignat va fi obligată să dispute mâine partida decisivă, tot pe terenul campioanei, de la ora 18.00.

Înfruntarea campioanelor
Câştigătoarele ultimelor şase ediţii ale Ligii I de futsal, Autobergamo Deva (în 2014) şi City’us Tg. Mureş (în 2010, 2011, 2012, 2013 şi 2015), se află din nou în luptă directă pentru trofeu. De data aceasta, duelul se derulează în semifinale şi a ajuns la meciul doi, după ce devenii s-au impus în prima manşă după un meci dramatic cu scorul de 7-6, după prelungiri şi lovituri de departajare. Dorin Popa, finanţatorul grupării din Deva, a afirmat că echipa va încerca să dea lovitura în meciul de azi, pentru a evita un duel decisiv. „Băieţii au plecat de azi (ieri n.r.) la Tg. Mureş cu gândul să forţeze victoria şi în meciul doi, pentru că un posibil duel decisiv ar fi prea un dezavantaj pentru lotul nostru, care e redus numeric. Din păcate, ambii portarii sunt accidentaţi, iar Macingo a fost lăsat acasă din cauza unor probleme medicale. Oricum, sunt convins că jucătorii se vor bate şi vor face totul să câştige”, a afirmat Dorin Popa. Meciul va putea fi urmărit în direct la TV, pe postul Digisport 2.

Au făcut apel la sprijinul suporterilor
Spre deosebire de deveni, care conduc cu 1-0 şi au şansa unui meci decisiv chiar în cazul unui eşec, City’us are nevoie de două victorii pentru a se califica în finală. Conştienţi de dificultatea duelului şi de riscul de a fi eliminaţi, oficialii clubului din Tg. Mureş au făcut apel la sprijinul publicului. „Este un meci de totul sau nimic. O victorie ne-ar duce în meciul decisiv, iar o înfrângere ar stopa drumul echipei în această ediţie de campionat. Toţi componenţii lotului sunt conştienţi de importanţa disputei, victoria fiind obligatorie. Stimaţi suporteri, sunteţi aşteptaţi într-un număr cât mai mare alături de echipă. Formaţia are nevoie de încurajările dumneavoastră”, este un îndemn postat pe site-ul oficial al clubului.

Egal în cealaltă semifinală
În celălalt duel din semifinalele Ligii I, scorul este egal 1-1 la general, după ce Informatica Timişoara s-a impus în meciul doi cu CS United Galaţi cu scorul de 5-2. În prima confruntare, la Galaţi, United a furnizat o uriaşă surpriză după ce a învins cu 3-0 liderul sezonului regulat. Meciul decisiv s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura