ComunitateFlash

Festivalul Medieval „Ioan de Hunedoara”

   Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean Hunedoara organizează prima ediţie a Festivalului Medieval „Ioan de Hunedoara”, care va avea loc în perioada 9-11 august, în centrul municipiului, pe Pietonala Corvin şi în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.
Festivalul va debuta vineri, 9 august, de la ora 21.30, cu Parada Millenium cu torţe. Pe traseul Union – Bd. Dacia – Centrul Pietonal Corvin vor defila Fanfara Petreşti, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Garda Cetăţii Devei, Garda neagră a Regelui Matia, Ordinul Scutierilor de Mülbach,Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Paladinii de Terra Medies, Ansamblul Renaissance Deva, Cavalerii de Târgu Mureş, Suita Principesei Maria Szechy, supranumită Venus de Murani, Echipajul Principelui Transilvan – cu sprijinul Conacului Archia Deva, Ansamblul de cimpoaie Hollóének Hungarica.
Festivalul va continua sâmbătă, 10 august, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor, cu tabără medievală, concert de muzică medievală, gală de operă şi video-mapping şi lumini arhitecturale, prin care se va reconstitui simbolic bătălia de la Belgrad, 1456, pe care a purtat-o Ioan de Hunedoara împotriva turcilor.
Tot sâmbătă, pe Centrul Pietonal Corvin se vor desfăşura spectacole de animaţie stradală cu statui vivante şi artişti pe picioroange, iar de la ora 21.00 va avea loc un concert extraordinar susţinut de Horia Brenciu & HB Orchestra.
Duminică, 11 august, manifestările se vor desfăşura tot în curtea exterioară a Castelului Corvinilor.(Mircea Crivăţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura