Categories: Comunitate

Femeile din comuna Lelese sărbătorite de 8 Martie

Magdalena Şerban

De cel puţin 14 ani, femeile din comuna Lelese sărbătoresc împreună ziua de 8 Martie. Acest lucru se va întâmpla şi sâmbătă, 5 martie, la căminul cultural din Lelese, apoi duminică, 6 martie, la Cerişor, şi în 12 martie la Runcu Mare. De asemenea, la invitaţia celor din localitatea Poiana Răchiţelii, organizatorii vor merge în 4 martie şi la localnicele de acolo.
„Îl avem ca invitat pe etnologul şi cercetătorul Rusalin Işfănoni, care ne va prezenta similitudinile dintre opera lui Constantin Brâncuşi şi  motivele populare cusute pe costumele pădureneşti, acesta având deja câteva articole publicate şi seminarii susţinute la Muzeul Satului, pe această temă. Poate participa oricine la acţiune, dar am considerat-o foarte interesantă mai ales pentru femei, ele fiind cele care cos. O floare, un pahar de suc, poveşti, muzică populară, recital al celor mai în vârstă, cam astea fac parte din programul zilei. Prima oară când am organizat acest gen de eveniment, am avut parte de atâta atenţie din partea femeilor mai în vârstă, încât nu ai cum să nu rămâi marcat. Ţin minte că mi s-a spus de câteva dintre ele că niciodată nu au primit de 8 Martie, nici măcar o floare. Unele aveau lacrimi în ochi”, a spus Ciprian Achim (foto), primarul din Lelese, care a adresat o invitaţie tuturor celor ce-şi doresc să cunoască mai bine tradiţiile şi obiceiurile pădureneşti, să  nu ezite să calce pragul comunei, ori de câte ori au ocazia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

12 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago