Categories: Comunitate

Primari nemulţumiţi de serviciul de ecarisaj al judeţului

Oana Mihnea

Câinii vagabonzi care încă îşi fac veacul prin localităţile judeţului nostru dau bătăi de cap unor administraţii locale. Chiar dacă unii primari au precizat că sunt în mare parte mulţumiţi de modul cum evoluează lucrurile, sunt alţii care nu îşi ascund doleanţele.
În unele localităţi din judeţ, numărul câinilor maidanezi este în continuare îngrijorător. Mai grav este că vorbim chiar de municipii, acolo unde siguranţa şi ordinea ar trebui să fie literă de lege. Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, recunoaşte faptul că lucrurile au evoluat uşor spre bine, însă problemele continuă să existe. „Să spunem că totul este în curs de rezolvare, dar tind mai mult spre nemulţumire. Abia după lungi discuţii, zilele acestea am văzut în municipiu vreo opt echipe care au venit să prindă câinii vagabonzi. Oricum, voi avea o nouă discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian David, pe această temă, ca să găsim o soluţie. Pot să spun că sunt mai puţini decât erau înainte, dar nu este suficient, mai sunt câini pe străzi. Consider că nu îşi fac treaba până la capăt, ci numai pe bucăţi, de aceea nu merg lucrurile bine. Dacă banii sunt problema, sunt dispus să plătim şi mai mult, numai să îşi facă treaba“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.
Aceleaşi nemulţumiri se regăsesc şi la Orăştie, unde edilul şef pune totul pe seama modului de coordonare a activităţii. „Nu sunt mulţumit deloc, deşi noi suntem cu plăţile la zi. Am achitat cotizaţia chiar şi pentru primul trimestru din acest an. Recent, în două zone am văzut două haite de câini şi foarte des primim plângeri din partea oamenilor. În prezent sunt aproximativ 100 de câini vagabonzi prin oraş, ei reprezentând un real pericol. Ar trebui să îşi îmbunătăţească managementul la nivelul serviciului. Cred că nu îşi fac treaba până la capăt în unele localităţi”, a declarat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

7 minute ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

10 minute ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

20 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

20 de ore ago