Categories: Comunitate

Râu de Mori: femeile din comună, sărbătorite de 8 Martie

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Râu de Mori îşi doreşte ca nici o femeie din comună să nu stea în casă de 8 Martie, prilej cu care le invită să se bucure de o acţiune organizată în cinstea lor.

„În 7 martie, cu începere de la ora 13.00, la căminul cultural din Râu de Mori va avea loc evenimentul dedicat femeilor singure din comună, fie că sunt văduve sau din diverse motive au ajuns la bătrâneţe fără nici un partener. Toate care se încadrează în aceste considerente vor primi din partea noastră câte o invitaţie scrisă. La fel cum s-a întâmplat şi acum câţiva ani, vor fi recompensate cu o floare, o masă festivă, dar şi ceva simbolic, care să le amintească de acest moment, precum şi cu suma de 100 de lei. Fiind vorba de femei care duc greul pe umeri, neavând sprijin din partea unui om drag sufletului, ne-am gândit că este o formă de a ne exprima solidaritatea şi de a încerca să le oferim o mână de ajutor, măcar o dată la ceva vreme. Le apreciem puterea cu care au reuşit să ţină capul sus şi forţa de a merge mai departe. A doua zi, în 8 martie, de la ora 16, petrecerea se mută la căminul din Clopotiva. Aici sunt aşteptate toate femeile din comună (tinere sau mai puţin tinere, căsătorite sau domnişoare), în baza unor bilete de intrare având preţul de 20 de lei bucata şi pot fi procurate până în data de 6 martie, de la sediul nostru administrativ”, a afirmat Niculiţă Mang (foto), primarul comunei Râu de Mori.
Acesta a mai precizat că toate femeile participante vor primi câte o floare şi o mică surpriză, ca amintire. Nu va lipsi muzica, în prima zi voia bună fiind asigurată de o formaţie care promite multă distracţie, iar în cea de-a doua, programul artistic urmând să fie completat de cântăreţul Cristian Fodor, ce a pregătit o reprezentaţie pe cinste şi pentru orice gust în materie de muzică.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

România nu poate renunța la producția de energie înainte de a avea alternative funcționale

Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin…

13 ore ago

Preşedintele Consiliului Județean cere o anchetă administrativă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. O bolnavă a fost purtată de la spitalul din Hunedoara la cel din Deva și înapoi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…

16 ore ago

Atenție la mesaje capcană!

Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…

16 ore ago

Șase noi ofițeri s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…

16 ore ago

BULINA ALBĂ

  Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…

16 ore ago

GURA LUMII

  În vremuri grele pen­tru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…

16 ore ago