Actualitate

Femeia acuzată de camătă, reținută

Femeia din Lupeni, judeţul Hunedoara, acuzată de camătă după ce ar fi acordat mai multe împrumuturi unei alte femei din Alba Iulia, cu dobândă lunară de 25 la sută a fost reţinută de poliţişti, pentru 24 de ore, ea urmând să fie prezentată Parche­tu­lui de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pen­tru dispunerea măsurilor legale.

Angajamente de restituire
„În urma percheziţiilor efectuate ieri, 16 noiembrie, de către poliţiştii Serviciului de In­vestigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lân­gă Judecătoria Alba Iulia, au fost iden­ti­fi­cate şi ridicate, în vederea continuării cer­ce­tă­rilor, zeci de înscrisuri reprezentând an­ga­jamente de restituire a unor sume de bani, bijuterii şi mijloace tehnice”, se arată într-un comunicat al IPJ Alba.
Potrivit sursei citate, din cercetări a re­zultat bănuiala rezonabilă că, în perioada de­cembrie 2020 – iunie 2021, femeia de 42 de ani ar fi acordat un număr de 23 de îm­pru­mu­turi, în sumă totală de 84.500 de lei, unei femei din Alba Iulia, percepând o dobândă de 25% pe lună, din valoarea fiecărui îm­pru­mut, până la data restituirii debitului prin­cipal.
„Partea vătămată ar fi fost prejudiciată cu suma de 37.312 lei, care ar fi fost restituită, până în prezent, cu titlu de dobândă”, se mai arată în comunicatul menţionat. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura