Ultima Ora

FC Hunedoara s-a impus în derbiul judeţean

În derbiul judeţean, din prima etapă a Seriei a V-a a Ligii a III-a de fotbal,  FC Hunedoara a învins, scor 2-1, pe Jiul Petroşani.

Meciul s-a disputat vineri după-amiaza, pe stadionul “Michael Klein” din municipiul siderurgiştilor. Partida a fost destul de aprigă şi cu suspans, hunedorenii reuşind în repriza a doua să întoarcă un rezultat care le era defavorabil şi, deşi aflaţi în inferioritate numerică, să obţină spre final victoria. Hotărâţi să-şi vândă cât mai scump pielea, după un început de tatonare între cele două echipe, oaspeţii au jucat curajos, atacând de mai multe ori poarta gazdelor. Ca urmare, în minutul 40, ei au şi deschis scorul prin Dumitru Copil. După pauză, jucătorii hunedoreni au intrat  pe teren hotărâţi să întoarcă rezultatul de pe tabela de marcaj. Egalarea a venit în minutul 65, prin golul marcat de Andrei Făgărăşanu. În minutul 84, Raul Lintaru a marcat golul victoriei hunedorenilor, deşi aceştia au jucat, din minutul 77, în inferioritate numerică, după eliminarea lui Tiberiu Bier, pentru cumul de cartonaşe. În tribunele stadionului s-au aflat peste 1.000 de spectatori. În rândul acestora s-au aflat şi galeriile celor două echipe, care s-au duelat verbal din peluze. Mai multe amănunte despre acest meci şi despre întreaga etapă, aflaţi în ziarul de luni. (Mircea Crivăţ)

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura