FC Hunedoara luptã de una singurã

5 martie 2010 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ciprian Marinuţ

Dintre cele trei echipe clasate pe podiumul Ligii a IV-a la finalul turului, doar lidera FC Hunedoara are ca obiectiv declarat promovarea, astfel că, trupa antrenată de Nelu Mitrică pare a avea o misiune uşoară în returul care începe mâine.

Lideri până la capăt

Fără înfrângere în turul campionatului şi cu un avans de cinci puncte faţă de următoarea clasată, FC Hunedoara nici nu concepe să nu câştige titlul de campioană la nivel judeţean. Trupa antrenată de Nelu Mitrică are argumente solide pentru a repeta parcursul excelent din tur, întrucât e una dintre puţinele echipe din Liga a IV-a care a punctat pe piaţa transferurilor şi a efectuat o pregătire de iarnă cu pretenţii. Hunedorenii l-au pierdut pe căpitanul Babarţi, dar au adus alţi patru jucători talentaţi: S. Boloş (CFR Simeria), Corobea (Minaur Zlatna), Geacă (CFR Craiova) şi Doroi (FC Drobeta). În plus, alb-albaştrii au fost în cantonament la Cinciş şi au disputat un număr impresionant de amicale. „Pregătirea de iarnă s-a desfăşurat exact aşa cum ne-am propus, iar tinerii noştri jucători sunt pregătiţi şi dornici de afirmare. În amicale, m-a interesat mai mult să câştig jucători, decât să înving, însă în campionat, situaţia se va schimba şi cele mai importante vor fi punctele. Ne propunem să câştigăm toate meciurile şi să fim lideri până în ultima etapă”, a spus Nelu Mitrică, antrenorul liderei FC Hunedoara.

Unii săraci, alţii în construcţie

Celelalte echipe de pe podium, Aurul Brad şi Dacicus Orăştie, nici nu iau în calcul promovarea. „Nu avem planuri de promovare, întrucât cu banii primiţi de la Consiliul Local Brad abia supravieţuim. Pregătirea s-a efectuat doar pe plan local, iar amicalele numai cu echipe din vecinătate”, a spus Grigore Verdeş, preşedintele clubului Aurul Brad. „Noi nu avem drept de promovare, pentru că suntem echipă nou-înfiinţată. Aşa că ne bazăm numai pe jucători tineri, pe care vrem să-i creştem, ca să facem în viitor o echipă competitivă”, a precizat Nicolae Iordăchescu, de la Dacicus Orăştie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră

Cornel Resmeriţă, primarul oraşului Lupeni

Bulina albă

Nicolae Timiş, primarul oraşului Haţeg

S-a aprobat reorganizarea reţelei şcolare din Deva

Consiliul Local Deva şi-a dat acordul consultativ pentru reorganizarea reţelei şcolare de pe raza municipiului Deva, în anul 2010–2011, aprobând...

Închide