www.mesagerulhunedorean.ro

Favoritele au demarat în forţă

Ciprian Marinuţ

Campioana Avantaje a reuşit scorul etapei (12-1) în runda inaugurală a SuperLigii RealSport, iar Liverpool  şi CS Deva şi au obţinut victorii clare, scor 4-0, la debutul în noul sezon. În ligile inferioare, rezultatele a două meciuri vor fi stabilite de Comisia de Disciplină, din cauza unor contestaţii.

Campioană adevărată
Vechea triplă campioană a SuperLigii RealSport, Avantaje Deva, a demonstrat că este şi noua favorită a sezonului care tocmai a început duminică. Trupa lui Cristi Glodeanu a făcut instrucţie cu Voinţa Vălişoara şi a realizat scorul etapei, 12-1, după un joc în care a etalat un lot valoros, maturitate, unitate şi ambiţii foarte mari. După cum s-au prezentat în prima rundă, se pare că puţine echipe vor reuşi să le pună probleme campionilor.

Unii cu golurile, alţii cu bările
Partida dintre Pera BMW şi Liverpool, cotată ca derbi al etapei, s-a jucat în viteză şi a avut multe ocazii de gol. Totuşi, doar „cormoranii deveni” au fost inspiraţi şi au găsit drumul spre gol, câştigând cu 4-0, în vreme ce jucătorii de la Pera BMW au avut ghinion şi au trimis de două ori mingea în bară. Bodea (6) a deschis scorul cu un şut pe sub portar din careu, iar Curtean (13) a provocat autogolul lui Ciprian Andrei, care a vrut să respingă de pe linia porţii, dar a trimis în bară şi mingea intrat în poartă, 2-0. Scorul a luat proporţii de neprezentare, 3-0, după ce Bodea (20) a scăpat singur cu portarul şi a marcat, în urma unei lovituri libere bătută rapid de Hîrceagă. Pera BMW a fost cu adevărat periculoasă abia în minutul 23, când Chelariu a şutat din prima în transversală. Tot în bară s-a oprit şi voleul de mijlocul terenului expediat de Uruci (30), iar Pera BMW a rămas fără gol pe tabelă. Cum ratările se răzbună, Bodea (48) şi-a trecut în cont tripla şi a stabilit scorul final la 4-0, după un contraatac rapid.

Au rezistat doar un sfert de oră
Nou-promovată în eşalonul de elită, Young Boys a rezistat doar 15 minute fără gol primit, în faţa mult mai experimentatei CS Deva, grupare formată printr-o combinaţie de jucători foşti la Alfa Team şi Phoenix. Astfel, după o serie de ratări incredibile şi parade spectaculoase ale portarului R. Marian de la Young Boys, Jicmon (18) a deschis scorul cu o lovitură de cap, după o pasă a lui Ciprian Luca. De aici, golurile au curs pe bandă rulantă, până s-a ajuns la scorul de 4-0. Măluţan (20) a făcut 2-0 cu latul în colţul lung din apropierea careului, Luca (29) a mărit diferenţa la 3-0 cu un şut puternic în diagonală de pe stânga în colţul lung, iar Dărăban (44) a înscris simplu de la doi metri, după un contraatac în viteză iniţiat de Jicmon.

Contestaţii în ligile inferioare
În ligile B şi C, rezultatele a două meciuri vor fi stabilite de Comisia de Disciplină, din cauza unor contestaţii. La întâlnirea dintre  Quasar Deva şi Sews Deva II (scor 5-2), din Liga B RealSport, „cabliştii” au contestat dreptul de joc al unor jucători ai adversarilor. La fel au stat lucrurile şi în partida dintre echipele Crivis şi Cerna Sântuhalm, scor 3-6, din Liga C Realsport. Rezultatele ambelor întâlniri vor fi stabilite de Comisia de Disciplină, în cursul acestei săptămâni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.