Actualitate

Fată de 14 ani din Petroşani, obligată să se prostitueze pentru „iubit”

Adolescenta a fost victima unui in­divid care a convins-o să se prostitue­ze folosindu-se de cunoscuta metodă ”loverboy”.

În localităţi din vestul ţării
A sedus-o, iar apoi, sub pretextul că vor avea un viitor împreună a deter­minat-o să se prostitueze. Când nu se putea ocupa de cooptarea clienților, individul o punea pe concubina sa să o scoată pe minoră ”la produs”. În gru­parea de proxeneți a mai fost cooptat un alt individ și partenera lui, o altă tânără determinată să se prostitueze de cel pe care-l credea iubitul ei. Po­trivit anchetei, în perioada noiembrie 2019 – ianuarie 2020, recidivistul din Petroșani, concubina lui și celălalt prie­ten au determinat și înlesnit practica­rea prostituţiei de către minora din Petroșani, aceștia ducând-o pe fată în diverse localități din vestul țării. „Minora era pusă să practice prostituţia în sistem turing, care implică schimba­rea locaţiilor şi oraşelor la intervale scurte de timp, urmând ca jumătate din banii obţinuţi să fie dați proxenetului”, se arată în dosar.

Știa că are 14 ani
Copila a declarat în fața anchetato­rilor că a legat o relaţie de iubire cu proxenetul și a crezut că vor rămâne împreună dacă-i satisface cererile. „Tode mi-a propus să „mergem să facem bani pe Publi”, spunând că are un prieten care ne poate ajuta în acest sens şi că o să ne fie bine, o să ne facem bani, după care o să ne oprim. Tode mi-a mai povestit că a mai fost cu o fată pe nume (…) la acest prieten, că a practicat şi ea prostituţia prin intermediul site-ului Publi.24 şi că era şi ea minoră atunci. Precizez faptul că ştia câţi ani am eu, adică 14, ştia acest lucru de la mine, de pe buletinul meu, pe care l-a văzut. Eu nu am mai practicat prostitu­ţia niciodată şi deşi nu ştiam cum va fi, am acceptat să merg cu Tode să facem bani. Tode mi-a povestit ce urma să fac, adică că o să am un anunţ pe un site, că o să sune clienţii, că eu o să trebuiască să vorbesc cu clienţii la telefon, dacă mă descurc şi dacă nu mă descurc, o să vorbească cu clienţii, prietenul lui, la care urma să mergem. Totodată, mi-a spus că după ce vin clienţii, trebuie să fac sex cu aceştia. Eu am fost de acord cu ceea ce mi-a spus Tode. Referitor la preţuri, mi-a spus să cer 150 lei/finali­zare şi 250 lei sau 300 lei/o oră de sex, să fac sex protejat. Aveam între 5 şi 7 clienţi pe zi”, se arată în dosar.

Profesoara de Teologie o punea pe copilă ”la produs”
Uluitor este că femeia, învinuită de pro­xenetism pentru că le găsea clienți celor două fete, este absolventa Facul­tății de Teologie, iar o perioadă a lucrat ca profesor de religie şi limba română. Anchetatorii au mai descoperit că adoles­centa de 14 ani nu avea voie să plece din apartamentul unde-i erau aduși „clienți, iar calvarul ei avea să se sfârșească în Alba, unde anchetatorii au destructurat gruparea. Proxenetul din Petroșani a fost condamnat zilele trecute de Judecătoria Alba Iulia la 3 ani și jumătate de închisoare. Complicele său, un recidivist din orașul Hațeg, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de proxenetism, dar va sta după gratii 3 ani și 11 luni pentru că i-au fost contopite și alte condamnări. Profesoara de religie din Petroșani a primit, ca și iubitul ei, o pedeapsă de 3 ani de închisoare, dar ea nu va ajunge după gratii întrucât Jude­cătoria Alba Iulia i-a suspendat execu­tarea pedepsei. Hotărârea instanței din Alba nu este definitivă. (M.Gânju).

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura