Sport

Farmecul gimnasticii

04 x 1 gimnastica altfel (9)Ciprian Marinuţ

Antrenorii şi sportivele de la CNS „Cetate” Deva şi Lotul Naţional de Junioare al României au pus în scenă „magia gimnasticii” pentru peste 40 de preşcolari de la Grădiniţa Liceului Teoretic „Sabin Drăgoi” din Deva, care au fost invitaţi, ieri, la „şcoala campioanelor”. Scopul? Atragerea copiilor spre practicarea gimnasticii, pentru dezvoltarea armonioasă şi îmbunătăţirea sănătăţii, dar şi pentru un posibil start pe calea performanţei.

Noua imagine a gimnasticii
Văzută prin prisma ştirilor, reportajelor şi chiar a poveştilor dintre oamenii simpli, imaginea gimnasticii româneşti are cel puţin două tipuri de ingrediente şi numeroase nuanţe. Performanţele internaţionale, medaliile olimpice şi mondiale, faima, gloria şi uneori câştigurile financiare atrăgătoare provoacă sentimente de respect, admiraţie şi mândrie. În schimb, eforturile titanice, miile de ore de antrenament, sacrificiile, rigoarea şi disciplina cazonă, accidentările, bolile ori necazurile creează impresia de corvoadă, de irosire a copilăriei, de sport… „nerecomandat propriilor copii”. Antrenorii şi sportivele de la CNS „Cetate”  şi Lotul Naţional de Junioare al României care trudesc, dar şi visează frumos în „laboratorul gimnasticii de performanţă” de la Deva cred însă că acum gimnastica s-a schimbat. „În prezent, acest sport nu mai înseamnă doar performanţă şi sacrificii, cum reiese din propaganda negativă care i s-a făcut de multe ori. Gimnastica şi-a schimbat mentalitatea şi îşi deschide braţele pentru toţi cei dornici de dezvoltare armonioasă, sănătate şi joc. Practicarea gimnasticii este benefică pentru orice copil sau tânăr, iar performanţa în acest sport este o alegere individuală pe baza unor calităţi şi a unei dorinţe de a accepta sacrificiile şi eforturile cerute”, a spus Liliana Cosma, antrenoarea coordonatoare a Lotului Naţional de Junioare al României.

Ziua porţilor deschise
Pentru a demonstra că gimnastica a păşit cu încredere pe noul drum caracterizat de dualitatea „accesibilitate-performanţă”, „Sala Olimpică” de la CNS „Cetate”, unde de obicei se intră foarte greu, şi-a deschis ieri porţile pentru preşcolarii de la Grădiniţa Liceului Teoretic „Sabin Drăgoi” din Deva. Cei peste 40 de micuţi au fost invitaţii performerelor gimnasticii şi antrenorilor, pentru a se familiariza cu gimnastica. „Între orele 9 şi 12 Sala Olimpică a avut porţile deschise pentru preşcolarii de la Grădiniţa Liceului Teoretic Sabin Drăgoi, cărora le mulţumim pentru vizită. Noi i-am primit cu braţele deschise şi i-am tratat cu demonstraţii ale gimnastelor de performanţă care i-au încântat. Copiii au avut acces pe pârtia de acrobatică, la paralele şi la bârnă. Au dansat cu gimnastele noastre, s-au distrat şi s-au jucat. De fapt, întreaga activitate s-a derulat sub formă de joc. Noi sperăm ca s-au simţit bine la noi. Considerăm această acţiune ca pe un început pentru promovarea gimnasticii şi a sportului în rândul copiilor din oraşul nostru. Porţile ne sunt deschise în continuare pentru cei mici, dornici să descopere frumuseţea gimnasticii. Şcolile nu trebuie să fie îngrijorate, deoarece nu vrem să furăm copiii de la nici o şcoală, gimnastica putându-se practica de către elevii de la orice şcoală. Nici părinţii nu trebuie să se sperie, deoarece aducerea copiilor la gimnastică nu înseamnă neapărat sacrificii şi performanţă. Se începe cu exerciţii şi jocuri pentru dezvoltarea fizică armonioasă şi fortificarea sănătăţii, şi doar cei care au aptitudini şi doresc pornesc, mai târziu, pe calea performanţei”, a precizat Liliana Cosma.

„Ţară, ţară, vrem campioane!”
Acţiunea desfăşurată ieri la CNS „Cetate” este înrudită cu cele din cadrul proiectului „Ţară, ţară, vrem campioane!”. În cadrul acestei campanii, antrenorii deveni Gina Gogean, Cristinel Micu şi Sorin Tolteanu, au desfăşurat acţiuni de preselecţie în şcoli şi grădiniţe din toată ţara, pentru a descoperi noi talente, pentru renaşterea gimnasticii feminine din România. Selecţia finală  a acestei campanii se va desfăşura  în 31 mai, de la ora 10.30, în Sala olimpică a CNS „Cetate” Deva. Proiectul este realizat în cadrul unui parteneriat public-privat sprijinit de OMV Petrom şi are ca grup ţintă fetiţele care doresc să se pregătească pentru a ajunge mari campioane la gimnastică artistică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura