Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție
O imprimantă multifuncțională, câteva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică. Acesta a fost tot „arsenalul” cu care o grupare infracțională din vestul țării a reușit, timp de două luni, să dea peste cap liniștea comunităților rurale din județe precum Gorj, Caraș-Severin și Hunedoara.
Val de plângeri
Capul grupării era un individ din Valea Jiului care, cu multă îndrăzneală, a pus pe picioare o fabrică clandestină de bani cu care, alături de patru complici, cumpăra cai de la țăranii naivi care își puneau animalele la vânzare pe OLX sau Publi24. Au reușit în acest fel să facă mai multe victime în vestul țării. Polițiștii intraseră deja pe fir, alertați de numărul mare de plângeri. Deși membrii grupării foloseau cartele telefonice pe care le dezactivau imediat după tranzacții și își luau nume false, criminaliștii au pus cap la cap listingurile telefonice, localizând telefoanele suspecților pe traseele unde aveau loc vânzările de cai. Toate bancnotele de 50 și 100 de euro împrăștiate prin sate aveau exact aceleași serii cu cele găsite ulterior la perchezițiile domiciliare la inculpați. Dosarul a ajuns la judecată abia anul trecut, așa că faptele s-au prescris. Termenul general în care statul îi mai putea trage la răspundere pe inculpați pentru infracțiunile de constituire de grup infracțional și înșelăciune a fost de exact 5 ani, astfel că instanța a fost obligată să dispună încetarea procesului penal pentru aceste fapte. (M. Gânju)

