Experienţa a „ţintit” medaliile de aur

Ciprian Marinuţ

„Veteranii” Simona Băncilă, Viorel Hăbian şi Gigi Puşcă (foto), de la SCM Deva (ex-Minerul Aninoasa), au triumfat în probele individuale şi pe echipe ale seniorilor la Campionatul Naţional indoor (în sală) de Tir cu Arcul. Competiţia s-a desfăşurat în acest weekend, în Sala Sporturilor din Deva şi s-a remarcat printr-o organizare foarte bună şi un nou record naţional stabilit de un junior de la CSM Iaşi.

Cei mai tari la seniori, „săraci” la juniori
Arcaşii seniori de la SCM Deva, proveniţi de la Minerul Aninoasa, au făcut legea şi la ediţia 2012 a Campionatului Naţional indoor, cucerind cinci dintre cele şase medalii de aur puse în joc. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de multiplii campioni naţionali, Simona Băncilă (42 de ani), Viorel Hăbian (44 de ani) şi Gigi Puşcă (37 de ani), cei mai experimentaţi şi valoroşi arcaşi din concurs. În proba de arc olimpic, SCM Deva a fost imbatabilă, ocupând întreg podiumul la feminin şi cucerind aurul la masculin. Astfel, pe primele trei locuri la senioare s-au clasat Simona Băncilă, Fibia Vânătoru şi Luminiţa Boroş, iar la masculin, titlul naţional i-a revenit lui Viorel Hăbian, care este şi antrenorul lotului devean. Tot la individual, dar la arc compound (un arc echipat cu diverse sisteme de ochire n.r.), Gigi Puşcă a devenit campion naţional, dovedindu-se  şi de această dată foarte precis. Şi la echipe, sportivii de la SCM Deva au avut rezultate excelente, astfel că echipele feminine şi masculine de arc olimpic şi formaţia masculină de arc compound s-au încoronat campioane naţionale. La arc olimpic, SCM Deva a fost urmată în clasament de SCM Suceava şi CSM Iaşi, iar la arc compound, de cei de la Aktiv Bucureşti şi Citadel Dej. Din păcate, SCM Deva nu a avut reprezentanţi în competiţia juniorilor, deoarece clubul a renunţat la sportivii tineri, din motive financiare. „Rezultatele sunt foarte bune şi ne dau speranţe la viitoare succese în plan internaţional. E important că reuşim să menţinem la nivel înalt tradiţia acestui sport la noi în judeţ, deşi pentru o perioadă de timp, clubul a renunţat la juniori, din cauza unor probleme financiare”, a spus Viorel Hăbian, antrenorul care a revenit în ultimii doi ani şi în competiţiile seniorilor.

Nou record naţional la juniori
În absenţa hunedorenilor, competiţia juniorilor a fost dominată de tinerii arcaşi de la CSM Iaşi, iar dintre aceştia, s-a remarcat Valentin Rusu, autorul unui nou record naţional. Florin Bacinschi, preşedintele Federaţiei Române de Tir cu Arcul, a lăudat clubul devean pentru organizare şi pentru rezultatele obţinute. „Ne bucurăm că întrecerile naţionale de tir cu arcul au revenit după foarte mulţi ani la Deva. La startul competiţiei s-au aflat cei mai buni 80 de sportivi de la opt cluburi din ţară. Sala Sporturilor din Deva s-a dovedit propice unei astfel de întreceri, deoarece are o luminozitate foarte bună. Arcaşii de la SCM Deva au profitat de terenul propriu şi au obţinut cele mai multe titluri naţionale în competiţia rezervată seniorilor”, a spus Florin Bacinschi.  La competiţia desfăşurată în Sala Sporturilor din Deva, distanţa de tragere a fost de 18 metri, iar dimensiunea ţintei a fost de 20 centimetri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Lună plină pentru membrii CARP Speranţa Hunedoara

Fie că e vorba să-şi dispute supremaţia în sportul minţii, participând la diferite concursuri de profil, fie că îşi sărbătoresc...

Cuţitar prins în tren

Căutat pentru port ilegal de armă albă, un bărbat a fost prins de poliţiştii din judeţul nostru într-un tren ce...

Condamnat la un an de închisoare, pentru profanare de morminte

Tânărul de 26 de ani, din Orăştie, care a buzunărit un cadavru aflat în Casa Mortuară din municipiu, apoi l-a...

Închide