FlashPolitica si administratie

Exerciţiu de imaginaţie – cum ar fi fost judeţul Hunedoara cu PNL la conducere

În 2016, PNL a spus că ne-a lăsat un judeţ la cheie. Noi nu am găsit-o încă. Dar haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie astăzi. Cum ar fi arătat judeţul Hunedoara sub conducere PNL?
PNL s-a opus creşterilor salariale
În 2016, după 10 ani de conducere liberală, salariul mediu în judeţul Hunedoara era de 1.500 lei. În nici 4 ani, noi l-am dus la 2.500 lei.
PNL s-a opus majorării pensiilor
În acest moment, PNL nu vrea să aprobe nici măcar creşterea din 2020 a pensiilor, ce să mai vorbim despre cele 4 măriri succesive aplicate de PSD. Apropo, judeţul nostru este locul întâi pe ţară la acest capitol.
PNL nu vrea continuarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală
PNL-iştii nu reuşesc nici să pronunţe PNDL, apoi să fi adus în judeţ 660 de milioane de lei, bani care s-au dus şi către mediul privat, prin firmele ce derulează contracte prin PNDL, şi desigur, mai multe locuri de muncă.
PNL nu mai vrea Start-Up Nation
În judeţ, prin Start-Up Nation s-au înfiinţat, în anul 2019, un număr de 222 de afaceri noi, şi alte 118 în anul precedent.
PNL nu consideră Educaţia şi Sănătatea prioritare
În schimb, sub mandatul PSD, în judeţ, a ajuns în 2019 un buget record – 26 de milioane de lei!
PSD a acordat la timp subvenţiile pentru fermieri.
Aşadar, cum ar fi fost cu PNL? Ştim: nu aveau, nu găseau bani, nu se putea.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

One thought on “Exerciţiu de imaginaţie – cum ar fi fost judeţul Hunedoara cu PNL la conducere

  • Alo PSD , vrem de la Consiliul Judetean Hunedoara (PSD) asfaltarea drumurilor judetene din Valea Jiului daca mai vreti voturi de aici .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura