Actualitate

„Evoluţii”, documentarul despre Alexandra Marcu şi vulcanii cuceriţi de ea. „Urmează-ţi visul, oricare ar fi el!”

02 Alexandra Marcu (3)

Loredana Goangă

Alexandra Marcu (în dreapta, în fotografie), deveanca de numai 16 ani, care până acum a cucerit cinci dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii, şi-a lansat, vineri, primul documentar. „Evoluţii”, căci aşa se numeşte filmul, a fost gândit şi realizat de o adolescentă de 17 ani, din Timişoara, şi prezintă evoluţia alpinistei şi a familiei sale de-a lungul ascensiunilor realizate.
A mai publicat şi o carte
Realizat de Daria Hupov, o timişoreancă de doar 17 ani, elevă la Secţia de artă dramatică de la Colegiul de Artă „Ion Vidu”, documentarul „Evoluţii” prezintă, timp de 30 de minute, modul în care Alexandra Marcu a ajuns să iubească muntele şi până la urmă să îl cucerească. „Am mai făcut câteva scurt-metraje înainte, însă acesta este primul documentar. Când am auzit povestea ei, am fost fascinată şi când a dorit să îi fac un site, mi-a venit ideea să facem un film. Am început filmările în februarie 2013 şi am terminat cu post-producţia în octombrie 2013. A fost greu, am lucrat mult, dar a meritat”, a spus Daria Hupov.
În ceea ce o priveşte pe Alexandra, aceasta i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la premiera filmului să îşi urmeze visul, oricare ar fi el, ea fiind exemplul clar că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat, acel vis va deveni realitate. Întrebată ce a fost mai greu dintre a face un film, sau a urca pe munte, tânăra a spus că ambele au fost grele: „A fost greu şi să urc pe munte, şi să joc într-un film, deoarece am fost puţin emoţionată la început. Nu mă gândeam că o să se facă un film despre noi”. Pe lângă film, Alexandra Marcu a publicat şi o carte intitulată „Alexandra şi cei şapte vulcani“. „Ideea pentru carte a avut-o mama, care a venit într-o zi şi a spus că trebuie să scriem o carte. A doua zi deja m-am apucat, iar un an mai târziu am publicat-o”, a mai declarat aceasta.
Pasiune insuflată de familie
Soţii Marcu iubesc nespus muntele şi astfel, au reuşit să transmită pasiunea şi fiicei lor, care de la doi ani a mers cu părinţii în vacanţe. „Am luat-o cu noi peste tot. Indiferent pe unde am mers, ea a fost cu noi şi aşa s-au înlănţuit toate”, ne-a declarat Dan Marcu, tatăl alpinistei. De asemenea, Alexandra ne-a declarat că la început, mama îi spunea că există un spiriduş al muntelui şi ea visa că îl găseşte şi avea să îi devină cel mai bun prieten. În viitor, Alexandra Marcu are în plan să cucerească şi ultimii doi vulcani din circuitul celor şapte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura