Eveniment caritabil, organizat de Club Rotary Deva Castrum

6 noiembrie 2016 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

04-rotaryMagdalena Şerban

Vineri seara, la sala Bliss, a avut loc un eveniment caritabil de sprijinire a Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean Deva, organizat de Club Rotary Deva Castrum.
La manifestare au luat parte preşedintele Fundaţiei Rotary România, PDG Martha Maria Mocanu (District 2241 – România şi Republica Moldova), Asistent Guvernator Simona Cojocărescu, membri ai cluburilor Lions Deva Sarmizegetusa, Rotary Club Brad, Rotary Club Haţeg şi Rotary Club Deva, reprezentanţi ai mediului de afaceri, sponsori, precum şi diverşi invitaţi. De asemenea, a fost prezent şi cofondatorul Centrului Maria Beatrice din Alba-Iulia, Sebastian Onac, instituţie pentru care Clubul Rotary Deva Castrum a organizat strângere de fonduri în cadrul altor două manifestări similare.
“Am început cu ceva timp în urmă dotarea Secţiei de Pediatrie cu aparatură medicală, debutul fiind realizat de Episcopia Devei şi Hunedoarei, care ne-a donat o sumă frumoasă de bani. De asemenea, aş mai aminti contribuţia firmelor Sews şi Drupo. Ne dorim ca toţi copiii internaţi aici să beneficieze de o asistenţă medicală de calitate. Mai vreau, cu acest prilej, să mulţumesc colectivului, care este unul deosebit, şi tuturor celor implicaţi într-o astfel de acţiune caritabilă ce sunt sigură că va contribui la completarea dotărilor necesare”, a apreciat şeful Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, dr. Mihaela Paul, care în alocuţiunea sa a mai adus în discuţie rolul pe care autorităţile statului îl au în bunul mers al lucrurilor, subliniind necesitatea unei implicări mai ample din partea acestora.
“Am încercat ca în cei aproape doi ani de existenţă a Clubului să organizăm câte o serie de două evenimente  pentru fiecare obiectiv caritabil pe care ni l-am propus spre materializare. Pe lângă acţiunea de azi, tot susţinând aceeaşi cauză dedicată sprijinirii dotării Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean, vom organiza în 16 decembrie, la Teatrul de Artă din Deva, un concert de colinde. Le mulţumesc tuturor pentru sprijin şi le doresc succes rotarienilor din Districtul 2241- România şi Republica Moldova. Aduc salutări speciale domnului DG Mircea Solovăstru, iar un cuvânt prietenesc de mulţumire şi apreciere îl ofer doamnei PDG Martha Maria Mocanu, care ne-a încurajat, ne-a inspirat şi a participat cu toată generozitatea la fiecare proiect pe care l-am demarat”, a spus Iulius Firczak, preşedintele Club Rotary Deva Castrum şi totodată, preşedintele Uniunii Culturale a Rutenilor din România (U.C.R.R).
După momentele festive, seara a continuat cu un program artistic de excepţie, din care au făcut parte recitaluri de muzică clasică. Toţi cei prezenţi au avut ocazia să achiziţioneze bilete la tombolă, în joc fiind puse nu mai puţin de 50 de premii, un televizor şi un cuptor electric de ultimă generaţie constituind principalele puncte de atracţie ale tombolei.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Autobergamo joacă la Iaşi fără căpitanul echipei

Echipa deveană de futsal va juca azi în deplasare, cu CSM Politehnica Iaşi, în penultima etapă a turului Ligii I....

Cetate, învinsă clar la Zalău

Gruparea antrenată de slovenul Ivan Cop nu a putut emite pretenţii în deplasarea de la Zalău, pierzând duelul cu trupa...

Cu N’Doye căpitan, CNS Cetate a obţinut a doua victorie consecutivă

Gruparea antrenată de Viorel Tănase a învins cu 2-0 pe Millenium Giarmata, obţinând al doilea succes consecutiv în acest sezon....

Închide