Fara bascalie

Epitaf pentru o reşedinţă de judeţ (II)

Într-un comentariu la editorialul de ieri, eram întrebat dacă ştiu că pentru realizarea conurbaţiei, este nevoie de referendum. Nu doar că ştiu, dar cred că este neapărată nevoie de un referendum, precedat de o campanie intensă a populaţiei. Nimeni dintre cei angrenaţi în acest proiect major nu şi-a pus vreodată problema de a realiza conurbaţia cu forţa – acesta este motivul pentru care, în opinia mea, au cel puţin un ascendent în faţa celor ce doresc desfiinţarea judeţului Hunedoara cu forţa, refuzând chiar dreptul lor elementar de a fi consultaţi. Desigur că există riscul ca unul dintre referendumuri – la Deva, Hunedoara sau Simeria – să invalideze dorinţa de a realiza conurbaţia. Regretabil, dar democratic. Şi mai ales, ilogic – arhitectul Radoslav a spus că ea se va face de la sine, până în 2025!
Revenind acum strict la tema editorialului. Cu o conurbaţie de peste 150.000 de locuitori, care să fie numită Corvina sau altfel, judeţul Hunedoara va prospera, atrăgând fonduri numeroase. Aceasta este adevărata soluţie, nu regionalizarea şi deci dispariţia Devei ca reşedinţă de judeţ. Regiunea Vest va avea reşedinţa la Timişoara, Deva va rămâne un orăşel amărât cu maximum 60.000 de locuitori, pentru că reorganizarea va produce plecarea multora din administraţia locală, va produce şomaj masiv şi cei tineri se vor orienta fie spre oraşe mari, fie direct spre Vest – înţeles nu ca regiune, ci ca spaţiu european de dincolo de graniţa cu Ungaria.
Să nu ne amăgim. Deva este un oraş destul de mic, important doar prin faptul că este reşedinţă de judeţ. Ceauşescu îl numea mic-burghez şi avea dreptate. Multe firme au venit aici, pentru că este oraş-reşedinţă de judeţ, important prin administraţia sa, existenţa instituţiilor municipale şi judeţene, a direcţiilor aşa-zise deconcentrate. Mai are norocul că este la şosea – adică la DN 7, altfel, să nu credeţi că s-ar fi deschis aici vreun McDonald’s.
Regionalizarea ar transforma Deva într-unul din oraşele fără relevanţă ale României. Oraşele cu peste 100.000 de locuitori sunt multe şi vor fi avantajate: Arad (185.475), Bacău (208.565), Baia Mare (149.307), Botoşani, (129.019), Braşov (319.908), Brăila (235.243), Buzău (149.293), Cluj-Napoca (332.297), Constanţa (346.830), Craiova (310.838), Drobeta Turnu-Severin (118.114), Focşani (100.314), Galaţi (327.975), Iaşi (346.613), Oradea (223.680), Piatra-Neamţ (125.803), Piteşti (185.693), Ploieşti (253.623), Râmnicu-Vâlcea (118.539), Satu Mare (130.271), Sibiu (169.460), Suceava (117.571), Târgu-Mureş (166.099), Timişoara (332.277).
Deva nu ar mai avea nici un statut aparte, fiind egală cu Lugoj, Caransebeş, Reşiţa sau Petroşani. Oraşele care gravitează în jurul său – Simeria, Orăştie, Haţeg, Brad – ar fi şi ele dezavantajate, pentru că distanţa până la reşedinţa de regiune va fi de aproape 200.000 de km, în loc de câteva zeci, ca acum.
Uitaţi-vă la Szeged şi la judeţul Csongrad. Comparaţi. Pentru Deva şi zona înconjurătoare, pierderea statutului de reşedinţă de judeţ va însemna doar o succesiune de alte pierderi. Niciunde în Europa, administrarea nu se face cu unităţi atât de mari şi cu oraşe atât de îndepărtate de reşedinţă, ca în cazul propus de Băsescu. Aş fi chiar curios cine vrea să scrie epitaful pentru Deva?

5 comentarii la „Epitaf pentru o reşedinţă de judeţ (II)

  • Doua mici probleme:
    1. „…distanţa până la reşedinţa de regiune va fi de aproape 200.000 de km”? 200 e corect.
    2. induceti, in mod eronat, ideea ca daca se va face regionalizarea nu va mai putea fi facuta conurbatia.

    Punctul meu de vedere il cunoasteti: NUTS3 = judetele, NUTS2 = ADR-urile, NUTS1 = provinciile istorice. Si nu ar mai fi nevoie de nici un referendum…

  • Da, desigur distanta este de 200 km.
    Nu introduc ideea ca regionalizarea si conurbatia se exclud, doar daca doriti cu tot dinadinsul sa credeti asta. Ceea ce vreau sa spun este ca judetul Hunedoara va fi mult mai dezvoltat daca se realizeaza conurbatia. Pentru regiune, conurbatia nu va mai reprezenta o prioritate, ba s-ar putea sa fie chiar o concurenta nedorita – de ce sa creezi un oras puternic care sa concureze Aradul sau Timisoara? Radu Radoslav a introdus in documentatia conurbatiei conceptul de „competitite urbana” – iar Radu de la… vorbea despre lupta pentru resurse. Se pot trage niste concluzii.

  • Chiar si pentru regiune conurbatia reprezinta o prioritate! O spuneti in prima parte a editorialului („La fiecare 150 de km, ar trebui să existe un oraş de peste 100.000 de locuitori”). Va fi Deva – Hunedoara sau Alba – Sebes?

  • Daca ne uitam bine pe mai multe variante de „imparteala” (pentru ca asta e,de fapt),nu putem sa nu constatam ca regiunile parca au fost desenate dupa „scandalurile” frontierelor din ultima perioada(zona bulgara,portul Constanta-Braila-Galati,zona Moldova (Fluturov),zona ucraineano-ungureasca (Blaga,zona sirbo-ungureasca (Frunzaverde-Igas-Falca-Ostaficiuc).Un caz aparte il constituie Tinutul Secuiesc sau Regiunea Autonoma Maghiara-concept al tatucului Stalin,care comporta discutii de alta natura.Judetul Hunedoara,in urma ultimelor alegeri este perceput ca unul din judetele tarii,”os in gitul prezidential” prin apartenenta politica a alesilor.Si atunci s-a facut „mutarea de sah”:ia sa-i dam noi pe mina „controversatilor”selecti Frunzaverde-Falca-Igas-Ostaficiuc (client DNA-ANI),sa le scoata fumurile din cap.Pare o speculatie,dar campania murdara din ultimul timp impotriva lui M.Molot (e mason,are oi,securist,face nu’s ce brinza),scandalurile din P.N.L. Deva,tentativele de dezbinare si racolare ale leaderilor,ma fac sa cred ca e ceva conceput in „spatele usilor inchise”.Si cum sa nu se faca speculatii,daca nu exista o campanie de informare si consultare asupra unei decizii majore cu implicatii incerte asupra vietii economico-sociale ?

  • să se facă,mult dorita de Moloz, ,,conturbaţia,, asta odată ,ca să mai cumpere Moloz şi alte proprietăţi ,pe ici pe colo, că nu are suficiente încă…..!!!! Ce dracu se va face Micul Voievod ,dacă nu mai are judeţ ,ce mai jumuleşte şi de unde……… PNL-ule , da, tu măi, advăratul PNL din judeţ, dacă mai mergi pe mâna lu Moloz, ia-ţi adio de la putere că PSD-ul te va lăsa cu curu-n baltă!!! ……..o să vedeţi că PSD-ul HD, va păţi aşa ca Vanghelionul, prin ,,ejaculare,,….

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura