Sport

Entuziasm şi probleme la Jiul Petroşani

La primul antrenament din acest an al echipei de fotbal Jiul Petroşani, sub comanda antrenorilor Horaţiu Popa şi George Viţian, s-au aflat nu mai puţin de 30 de jucători. Referitor la acest lucru, Horaţiu Popa a declarat că ”Spiritul Jiului nu moare. Am rămas plăcut surprins să văd că au venit la antrenamente nu mai puţin de 30 de jucători. Şi încă vor mai veni”.
Alături de cei mai vechi la echipă, s-au aflat şi primele achiziţii din această iarnă. Astfel, vor îmbrăca tricoul alb-negru jucătorii Haring, Duma şi Keszeg, toţi de la Inter Petrila, Preoteasa, de la Uricani, precum şi Popescu, de la Pandurii.
Dar, pe lângă faptul că antrenorii şi jucătorii sunt neplătiţi de luni bune, echipa din Petroşani se confruntă şi cu alte probleme. Antrenorii spun că nu au nici măcar mingi de antrenamente, precum şi lipsa echipamentului de pregătire, jucătorii venind cu echipament propriu. Prin urmare, cei de la Jiul speră să vină cineva dornic să îi ajute. În 27 ianuarie Jiul va susţine primul amical al anului, adversară fiindu-i Metalurgistul Cugir. (H. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura