ComunitateFlash

Energeticienii au ieşit în stradă

04 protest energeticieni

Nicolle Ebner

Câteva zeci de membri ai Sindicatului Energeticienilor Reţele Electrice din judeţul Hunedoara au pichetat, ieri, sediul Prefecturii din Deva, nemulţumiţi de tergiversarea negocierilor contractului colectiv de muncă şi lipsa de implicare a ministerului Economiei în asigurarea calităţii serviciului public de transport şi distribuţie a energiei electrice.

Nu mai vor să lucreze la patron
La protestul desfăşurat, ieri, în faţa Prefecturii Hunedoara, între orele 12.00-14.00, au participat în jur de 50 de sindicalişti, care au cerut reorganizarea filialelor de întreţinere a reţelelor electrice, adică trecerea în subordinea SC Electrica SA a serviciilor de întreţinere ale liniilor de distribuţie. „Fără o reorganizare a acestui tip de servicii, siguranţa sistemului energetic naţional este în pericol, deoarece nu există suficiente fonduri pentru realizarea lucrărilor de mentenanţă”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Energeticienilor, Ovidiu Morcan. Liderul de sindicat a menţionat că, la nivel judeţean, din cauza fondurilor reduse, 50 din cei 150 de angajaţi care lucrează la întreţinere se află în şomaj tehnic. Protestatarii au mai cerut ca Ministerul Economiei să renunţe la includerea societăţilor Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, în cadrul celor două companii energetice preconizate să fie înfiinţate la nivel naţional. Revendicările au fost înmânate şi prefectului Dorin Gligor, iar sindicaliştii au anunţat că, dacă nu se va ţine cont de nemulţumirile lor, vor picheta Prefectura în fiecare zi de miercuri, pe o perioadă nedeterminată.
Pichetarea de ieri face parte din seria evenimentelor stabilite şi organizate la nivel naţional de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Electricitate “Univers”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura