Sport

Emoţii pentru menţinerea în Liga Naţională

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva vor susţine azi şi mâine, la Rm. Vâlcea, cele două meciuri de la turneul de baraj de care depinde supravieţuirea în Liga Naţională sau retrogradarea în Divizia A. Adversarele echipei antrenate de Cosmin Hendrea vor fi Măgura Cisnădie (locul 2 în Divizia A – seria B) şi CS HM Buzău (locul 3 în Divizia A – seria A), astfel că teoretic, echipa deveană este favorită.

Şanse bune de salvare
Pentru că a evoluat în sezonul 2014-2015 al Ligii Naţionale, Cetate Deva a fost repartizată alături de două echipe din Divizia A în Grupa a II-a a turneului care a început ieri în sala „Traian” din Rm. Vâlcea. Pentru a se salva, este nevoie de ocuparea primului loc în grupă, motiv pentru care Cartaş şi coechipierele sale sunt obligate să câştige ambele meciuri pe care le au de disputat: azi, de la ora 18.00 cu Măgura Cisnădie (locul 2 în Divizia A – seria B) şi mâine, de la ora 18.00 cu CS HM Buzău (locul 3 în Divizia A – seria A). Teoretic, Cetate are un lot mai valoros decât al adversarelor, fiind favorită la victorie în ambele meciuri. „Am obţinut rezultate bune cu formaţii de top din Liga Naţională, aşa că suntem optimişti în privinţa acestor partide”, a afirmat Cosmin Hendrea, antrenorul echipei din Deva. Din grupa I a turneului de  baraj fac parte CSM Unirea Slobozia (Liga Naţională), CSM Slatina şi Ştiinţa Bucureşti (ambele Divizia A).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura