Electorale

Emil Stoica Mariş, candidatul potrivit pentru Deva

psd2Sorina Popa

Liderul TSD de la nivel naţional, Gabriel Petrea, dar şi Cătălina Ştefănescu, deputat PSD, au venit ieri la Deva, pentru a-l susţine pe Emil Stoica Mariş, candidatul social-democrat la funcţia de primar al reşedinţei de judeţ.
„Sunt obişnuit cu oamenii. Îi tratez, le ascult problemele. Pasul de la medicină la administraţie este unul mic, în condiţiile în care şi într-o parte, şi în cealaltă se lucrează cu oameni. Este o oportunitate mare pentru noi, să atragem tinerii în echipa PSD. Până acum, ei nu au fost motivaţi, ca să nu spun că au fost minţiţi”, a declarat Emil Stoica, la întâlnirea cu presa.
„Mi-a făcut plăcere să văd că avem un candidat medic, tânăr, aici, la Deva. Eu cred că nimeni nu trebuie să stea mai mult de două mandate în funcţia de primar. Deva are nevoie de medicul Emil Stoica. Este o persoană care de mai mult timp are contact cu cetăţenii şi aşa va rămâne şi la primărie. Noi, tinerii social-democraţi, venim cu idei noi, cu tehnologii noi”, a spus Gabriel Petrea, liderul naţional al TSD.
„Mi se pare că Emil Stoica reprezintă exact profilul candidatului pe care l-am căutat la organizaţia de tineret. El are o profesie prin care dovedeşte că este aproape de oameni”, a subliniat şi deputatul Cătălina Ştefănescu, prezentă şi ea la Deva, pentru susţinerea candidatului partidului la primărie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura