Actualitate

Elveția nu va trata răniți ucraineni. Guvernul a respins o solicitare în acest sens din partea NATO

Elveția nu va trata răniți ucraneni. Guvernul de la Berna a repins o solicitatre NATO în acest sens, pentru a nu-şi încălca principiul neutralităţii, confirmă luni Departamentul federal al Afacerilor Externe (DFAE), contactat de AFP.

 

Sprijin pentru spitale

„Elveţia, prin ajutorul şi angajamentele sale umanitare, oferă în principiu o susţinere de cea mai bună calitate şi cea mai eficientă la faţa locului, decât dacă pacienţii ar fi primiţi în Elveţia“, declară DFAE.

Oficialii ministerului susțin că primirea unor combatanţi ucraineni ar crea probleme neutralităţii Elveţiei, care reprezintă fundamentul politicii sale externe de peste 200 de ani.

Potrivit Articolului 37 al Convenţiei de la Geneva din 1949, răniţii şi bolnavii scoşi dintr-o zonă de conflict este necesar să fie ”păziţi de un stat neutru”, pentru ca aceştia ”să nu poată lua parte din nou la operaţiiuni de război”.

Cererea, formulată de către un organism NATO care coordonează evacuările medicale din Ucraina, a fost bine primită de către cantoane, însă un aviz negativ al DFAE, la jumătatea lunii iunie, a pus capăt unor pregătiri. „În urma unei reuniuni de urgenţă a mai multor ministere, măsuri de pregătiri luate deja în Elveţia au fost suspendate. Berna mizează pe o susţinere a spitalelor ucrainene care relevă dificultatea distingerii între pacienţi civili şi militari în rândul combatanţilor răniţi.

În cadrul ajutorului umanitar, Elveţia susţine mai ales măsuri de reabilitare a persoanelor rănite în conflict. Măsurile concrete constau în susţinerea principalelor spitale de la Liov, Sumî şi Cernihiv prin punerea la dispoziţie de tratament, formarea unor fizioterapeuţi şi o consolidare generală a reeducării în domeniul sănătăţii”, precizează DFAE.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura