ActualitateComunitate

Eliminaţi de la Bacalaureat din cauză că au vrut să copieze

La prima probă scrisă a examenului na­ţio­nal de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 (Limba şi literatura română) au fost prezenţi 2.236 de candidaţi (95,63 la sută din totalul celor înscrişi). Dintre aceştia, 2.103 sunt din promoţia curentă, iar 133 din pro­mo­ţiile anterioare. Proba s-a desfăşurat în 21 de centre de examen. Nu au participat 97 de candidaţi.

Riscul contestaţiei
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pen­tru tentativă de fraudă, ieri au fost eli­minaţi 5 candidaţi, 2 din promoţia curentă, iar 3 din promoţiile anterioare. Aceştia nu vor mai avea dreptul de a participa la ur­mă­toa­rele două sesiuni ale examenului de Baca­laureat.
Astăzi are loc proba obligatorie a profilului, miercuri, 30 iunie, proba la alegere a pro­filului şi a specializării iar joi, 1 iulie, Limba şi li­teratura maternă.Primele rezultatevor fi afi­şate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în ace­eaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca ur­mare a soluţionării contestaţiei poate mo­di­fi­ca, după caz, nota iniţială, prin creştere sau des­creştere.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.
Pentru a trece de acest test, candidaţii tre­buie să îndeplinească cumulativ recunoaş­te­rea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 (cel puţin) la pro­bele scrise. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura