ComunitateEducatie si cultura

Elevii şi părinţii, informaţi despre riscurile folosirii Internetului

În toate şcolile din judeţ sunt organizate întâlniri cu părinţii şi elevii, la care sunt informaţi de către cadrele didactice despre riscurile la care se expun copiii care au acces necontrolat la un calculator conectat la Internet.
Acţiunile se desfăşoară la dispoziţia conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, ca urmare a unui ordin transmis de ministrul Educaţiei. Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului, prof. dr. Maria Ştefănie (foto), din 21 martie a fost trimisă către directorii şcolilor din judeţ o adresă prin care au fost îndrumaţi să organizeze şedinţe cu părinţii şi elevii la care să se discute despre siguranţa elevilor în mediul on-line. Printre subiectele abordate la activităţile organizate în instituţiile de învăţământ se numără riscurile utilizatorilor de Internet de a fi ameninţaţi, hărţuiţi, de a le fi furate date cu caracter personal, sau chiar utilizarea excesivă a calculatorului.
Toate aceste demersuri ale autorităţilor din învăţământ vin pe fondul fenomenului denumit „Balena albastră”, un aşa-zis joc în care sunt atraşi copiii, care mai apoi sunt provocaţi să facă diverse lucruri, existând cazuri în care micuţii au fost determinaţi să se sinucidă. Un fenomen la care autorităţile din România nu au găsit, deocamdată, o rezolvare, considerând că o bună informare a utilizatorilor de Internet este cea mai puternică armă de combatere a situaţiilor menţionate mai sus. (N.Bumbac)

5 comentarii la „Elevii şi părinţii, informaţi despre riscurile folosirii Internetului

  • Tovarasa Stefanie, trebuie interzis internetul, trebuie blocate granitele si trebuie re-nationalizat totul. Tinerii astia „revolutionari” sunt in stare sa destabilizeze Partidul, stimata tovarasa. Asa ceva nu s-a mai pomenit in Romania Socialista PSD !!!

    Mereti ma !

  • Bravo Machiavelli! Avem aceeasi gandire cu dumneavoastra si nu suntem putini!

  • Ba voi ce ceas aveti, ca am scris comentariul la 15:13 nu la 15:42?

  • Si sa nu mai fie voie sa umble pe strada in grupuri mai mari de 3 elevi. Se poate intampla sa-si sparga pet-ul cu lapte si sa sa-si fure inegalabilul ( la gust ) corn. Ce v-as mai pune sa haliti vreo 5 cornuri, sa vedeti ce gust au. Comunisti nesimtiti ce sunteti ! Si da, sa se intrerupa internetul si curentul ca doar comunismu’ n-o muritu’ !!!

  • Cautam urgent persoane serioase care vor sa lucreze cate 2 ore pe zi, pentru castiguri in timpul liber. Se poate castiga 250 dolari chiar din prima luna, daca incapeti activitate in perioadda 12 aprilie – 12 mai. Cereti mai multe informatii la adresa noastra de email [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura