Politica si administratie

Elevii ar putea să aibă interzis la telefoanele mobile în timpul cursurilor

Senatorii au adoptat ieri legea prin care profesorii le vor putea interzice elevilor să intre la ore cu telefoanele mobile. Legea 213/30.03.2026 a fost adoptată în plenul Senatului şi com­pletează Legea Învăţământului Preu­ni­versitar Nr. 198/2023.

Ce se modifică
„În învăţământul liceal, prin regu­la­mentul intern, consiliul de administrație al unității de învăţământ poate interzice folosirea de către un elev a dispo­zitivelor prevăzute la alin. (4) în incinta unităţii de învăţământ preuniversitar sau doar într-o parte a acesteia, precum şi în timpul activităţilor care se des­făşoară în afara acesteia.
2. La articolul 106, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (71), cu următorul cuprins: (71 ) în unităţile de în­văţământ în care utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice este inter­zisă, în condițiile alin. (4) Si (5)(…)”, scrie în lege.
Şcoala trebuie să amenajeze locuri speciale pentru păstrarea dispozitivelor până când vor fi preluate înapoi de li­ceeni.
„a) procedura de preluare temporară a dispozitivelor, inclusiv momentul şi locul preluării, persoanele autorizate să efectueze preluarea, precum şi modul de individualizare sau de identificare a a­cestora, cum ar fi prin etichetare sau sigilare;
b) modalitatea de evidenţă şi con­semnare a preluării, inclusiv docu­men­tul ori registrul de predare-primire şi con­firmarea predării către elev, după caz;
c) condiţiile de păstrare, depozitare şi securizare a dispozitivelor pe durata preluării, inclusiv spaţiul destinat de­po­zitării, regulile de acces şi persoanele responsabile (…)”, se specifică în textul de lege.
Noile prevederi vor intra în vigoare după 30 de zile de la publicarea în Mo­nitorul oficial al României. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura