Elevi şi profesori din cinci ţări, în vizită la Deva

12 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate

Adriana Clej

Reprezentanţi ai unor şcoli din Turcia, Polonia, Slovacia, Franţa şi România sunt prezenţi la Deva, în cadrul unui proiect Erasmus, în perioada 10-16 iunie. Gazda celor 60 de profesori şi elevi este Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu“ din Deva.
Obiectivul principal al acestui proiect denumit simbolic „B.R.E.A.D.“ este de a le oferi elevilor competenţele necesare pentru a fi cetăţeni europeni. Prin activităţile din program se urmăreşte îmbunătăţirea capacităţilor şi aptitudinilor de bază, de care copiii au nevoie pentru a se dezvolta în societatea de astăzi.
Delegaţia venită în schimb de experienţă s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale, angajaţi ai Biroului de Administrare al Unităţii de Învăţământ din cadrul Primăriei municipiului Deva şi cu viceprimarul municipiului Deva, Ferdinand Zoltan Pogocsan.
Pe lângă activităţile educaţionale, pentru ca oaspeţii să se simtă cât mai confortabil în oraşul nostru, au urcat cu Telecabina la Cetatea Devei. Grupul a fost întâmpinat de Garda Cetăţii Deva şi membrii Cavalerilor din Carpaţi, costumaţi în straiele specifice vremurilor de demult. Profesorii şi elevii au făcut o incursiune în trecutul acestui monument istoric. Ei au aflat istoria şi legendele Cetăţii, s-au fotografiat alături de cei care dau viaţă fortăreţei medievale, dar au avut şi ocazia să mânuiască armele din dotarea Gărzii şi li s-a explicat ce reprezintă blazonul Cetăţii.
Tineri sau adulţi, cu toţii au fost impresionaţi de frumuseţea oraşului de la poalele Cetăţii, dar şi de ospitalitatea de care au dat dovadă gazdele. Ei spun că vor pleca de la noi, ducând cu ei acasă povestea monumentului simbol al Devei, dar şi a celorlalte obiective turistice pe care le-au vizitat.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lansare de carte: Marian Nazat, despre fotbal şi nu numai

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva vă invită în ziua de 16 iunie 2018, ora 11.00, în incinta Deva Mall, etajul...

Vernisajul expoziţiei „Răsărit de vară“ a pictoriţei-poliţist Andreea Alba

Astăzi, miercuri, de la ora 18.00, are loc la Alba Iulia vernisajul expoziţiei personale de pictură numit „Răsărit de vară”...

O nouă acţiune de ecologizare a Cetăţii Deva

Peste 120 de liceeni şi profesori de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva, împreună cu voluntarii de la Clubul Leo Sarmizegetusa...

Închide