Comunitate

Elevi ai Liceului Agricol din Geoagiu, în vizită la universităţi de renume

Magdalena Şerban

În cadrul proiectului “Rose – Paşi spre succes”, a avut loc o vizită de studiu în care elevi ai Liceului Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Geoagiu au fost primiţi de reprezentanţi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, ai Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, ai Universităţii din Petroşani, ai Universităţii „Babeş-Bolyai“ şi ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

„În primele două vizite (Sibiu şi Cluj-Napoca) au fost plecaţi elevi din clasele IX-XII, iar în ultimele două (Timişoara şi Petroşani), din clasele XI-XII. Fiecare universitate a încercat să-şi prezinte cât mai bine oferta de studiu, în vederea atragerii unor potenţiali studenţi. Trebuie specificat că 2020 reprezintă ultimul an de proiect, acesta debutând, ca implementare, în 2017. Anul viitor vom aborda tot activităţi remediale ce s-au dovedit a fi cele mai apreciate pentru încurajarea promovabilităţii la examenul de Bacalaureat, plus altele care mai sunt prevăzute în proiect”, a precizat profesorul Octav Cismaşiu, directorul adjunct al Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.
Iar pentru că se apropie vacanţa de iarnă, conducerea instituţiei vine cu un gând bun. „Dragi elevi, părinţi şi cadre didactice, Crăciunul să vă sporească faptele rodnice şi să vă aducă liniştea pe care fiecare dintre noi o căutăm. Vă dorim succes în tot ceea ce faceţi, sănătate, împliniri şi mult bine. Sărbători binecuvântate şi un 2020 pe măsura năzuinţelor”, a fost urarea adresată de prof. Maria Simona Aldea, directorul Liceului Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura