Actualitate

Elevă lovită cu piciorul în cap. Agresorul, trimis în judecată după trei ani de la incident

Adolescenta agresată de fratele unei colege cu care a avut o altercație a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral. Individul a lovit-o pur și simplu cu piciorul în cap iar fata a căzut inconștientă. Ancheta a durat mai bine de trei ani, iar acum dosarul a fost trimis instanței de judecată.

Lovitură puternică
Două eleve s-au luat la ceartă într-o pauză, iar în dispută a intervenit şi fratele uneia dintre ele. Adolescentul, elev în clasa a XII-a la momentul agresiunii, respectiv noiembrie 2018, a băgat-o în spital pe cea care a îndrăznit să-i supere sora.Incidentul violent s-a petrecut la Colegiul Naţional „I.C. Brătianu“ din Haţeg, iar cele două fete erau eleve în clasa a X-a. Potrivit ancheta­torilor, una dintre ele şi-a sunat fratele, elev şi el la același liceu în an terminal, să-i vină în ajutor. Adolescentul n-a stat pe gânduri şi a lovit-o pe fată cu piciorul în cap, lovitura fiind atât de puternică încât aceasta s-a prăbușit inconștientă. De mai bine de trei ani au avut nevoie anchetatorii să finalizeze cercetările și să-i trimită în judecată pe vi­novați. Dosarul a ajuns, la începutul acestei luni, în procedura de cameră preliminară a Judecătoriei Hațeg. Cele două fete care s-au răfuit și tânărul care a intervenit violent în ajutorul surorii sale sunt învinuiți de comi­terea infracțiunii de lovire, iar instanța a dispus începerea judecății. (M.Gânju).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura