ActualitateFlash

Educaţie cu pumnii şi picioarele la Clubul Sportiv Dacia Orăştie

Natalia Bumbac

Tatăl unui fotbalist de 18 ani de la Clubul Sportiv Municipal Dacia Orăştie susţine că fiul său a fost bătut de către conducătorul clubului, Marius Ştefan (foto mic). S-a întâmplat după un meci, în vestiarul stadionului.

„Dacă pierdeţi, vă mănânc!“
Virgil Rusnacu spune că fiul său Darius (foto) a fost snopit în bătaie de Marius Ştefan, nemulţumit de evoluţia sportivului în teren. Şi nu este pentru prima dată când fiul său a fost agresat de aceeaşi persoană. De frică, adolescentul vrea să se lase de fotbal, deşi este pasionat de acest sport. Agresiunea s-a petrecut sâmbătă, 22 septembrie. „Am fost anunţat de o fată că Darius a fost bătut. Am mers la stadion unde l-am găsit stând pe bancă. Avea urme şi escoriaţii de la lovituri. Vă daţi seama ce tare a fost lovit dacă avea urme şi după o oră. După meci, Marius Ştefan a intrat în vestiar şi le-a dat câte o palmă la alţi colegi. Când a ajuns la Darius i-a dat o palmă peste spate şi un pumn în stomac. A căzut pe podele de durere şi acolo i-a pus piciorul pe cap. Mi-a zis un coleg de-al lui care şi el a fost bătut. De atunci, nu mai merge la fotbal, pentru că îi este frică. Este terorizat. Vrea să merg cu el să-şi retragă legitimaţia”, ne-a declarat Virgil Rusnacu. Acesta a mai spus că Darius şi colegii lui au mai fost bătuţi de antrenor. Erau la o aniversare de majorat, iar angajatul clubului a intrat peste ei. I-a bătut şi le-a zis că: „dacă pierdeţi, vă mănânc!“. Era înainte de un meci pe care echipa trebuia să-l joace la Vâlcea. La fel de ameninţător le-a vorbit copiilor şi sâmbătă, în 22 septembrie, după meci. Le-a spus fotbaliştilor că „nu sunt buni de nimic!“. Darius a depus plângere la poliţie împotriva conducătorului clubului, fiind deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.

Ştefan neagă acuzaţiile
Contactat pentru a ne oferi un punct de vedere vizavi de acuzaţiile tânărului, Marius Ştefan a negat că l-a bătut. Acesta a spus că, de fapt i-a făcut plângere un jurnalist care vrea să-i facă rău. „Nu-i adevărat. Ar fi culmea, noi nu ştim cum să-i atragem la club, să le creăm condiţii să vină cât mai mulţi, dar nu să-i batem. Cineva vrea să-mi facă mie rău. Am «prieteni». De asta m-aţi şi sunat. De la domnul ăsta care scrie tot felul de chestii prin ziare, ca să-l angajăm la secţia de handbal“, a răspuns Marius Ştefan, la întrebările pe care i le-am adresat.
CSM Dacia Orăştie aparţine de Primăria Orăştie, iar cazul a ajuns în atenţia primarului Ovidiu Bălan. Acesta a precizat că a dispus formarea unei comisii de disciplină care va analiza situaţia şi va trage nişte concluzii, în baza cărora va acţiona în continuare.

Un comentariu la „Educaţie cu pumnii şi picioarele la Clubul Sportiv Dacia Orăştie

  • Pingback: Vestiarul Daciei fierbe după alungarea lui Barbu. „Marius Ștefan trebuie să plece”

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura