Sport

Echipele mici au putere în Cupa României

Ciprian Marinuţ

Trei echipe din Liga a V-a au reuşit să câştige duelurile cu formaţii din Liga a IV-a în optimile de finală ale Cupei României, faza judeţeană, disputate ieri, iar altele trei au fost eliminate. În partida dintre Minerul Teliuc şi deţinătoarea trofeului, Aurul Brad, ambele din Liga a IV-a, a fost nevoie de lovituri de departajare.
Au eliminat liderele
Unirea Veţel, Măgura Pui şi Dacia Boşorod sunt performerele etapei optimilor de finală ale Cupei României, faza judeţeană. Cotate cu şansa a doua, cele trei formaţii şi-au depăşit condiţia şi au eliminat echipe din eşalonul superior, calificându-se în sferturile de finală. Măgura Pui şi Dacia Boşorod au eliminat chiar primele două clasate din Liga a IV-a, însă misiunea lor a fost facilitată de faptul că CS Vulcan şi Jiul II Petroşani s-au prezentat la meciuri cu juniorii sau rezervele. În schimb, Unirea Veţel s-a impus la luptă, 6-2 după prelungiri, 2-2, după 90 de minute, în faţa celor de la Şoimul Băiţa, formaţie care a condus cu 2-1, fiind egalată pe final.
Şoimii, „jumuliţi” în prelungiri
Partida de la Veţel a fost practic un duel de la distanţă între foştii jucători ai Mureşului Deva, Emil Popa (42 de ani), căpitan la Şoimul Băiţa, şi Ciprian Luca (37 de ani), antrenor-jucător la Unirea. Cu curaj şi ambiţie încă din startul meciului, Unirea a deschis rapid scorul prin tânărul şi rapidul Ardelean (min. 6). Evident, mai maturi şi mai omogeni, deşi le-au lipsit opt titulari, cei de la Şoimul au reuşit să întoarcă rezultatul. Întâi, căpitanul Emil Popa a scos un penalti pe care l-a transformat Agachi (min. 14), iar după pauză, C. Tudose (57) a punctat cu un şut plasat, 1-2. Peste 10 minute, Ciprian Luca a profitat de o indecizie a defensivei adverse şi a reuşit să egaleze, cu o lovitură de cap, după centrarea lui Ardelean. Până la final, s-a jucat cu garda jos, ambele formaţii ratând mai multe ocazii, însă nu s-a mai marcat şi s-a intrat în prelungiri. În extra-timp, câştig de cauză au avut cei de la Unirea. Veteranul Pătrău a punctat pentru 3-2, apoi Ardelean a dus scorul la 4-2, dintr-o fază suspectă de ofsaid, iar până la final, s-a ajuns la 6-2, întrucât Şoimul s-a prăbuşit.
Au trăit periculos
Aurul Brad, deţinătoarea trofeului, a avut viaţă grea în partida din deplasare cu Minerul Teliuc. Scorul a fost egal 1-1, după 120 de minute de joc, şi s-a ajuns la loteria loviturilor de departajare. Cu mai multă experienţă şi cu un psihic mai puternic, brădenii s-au impus cu 5-4 şi rămân în cursa pentru apărarea trofeului cucerit la finalul sezonului trecut.
Rezultatele optimilor de finală:
Unirea Veţel (V) – Şoimul Băiţa (IV) 6-2 după prelungiri (2-2, după 90 de minute); Berianul Beriu (V) – Dacia Orăştie (IV) 1-4; CS Ghelari (V) – Aurul Certej (IV) 2-5; Măgura Pui (V) – CS Vulcan (IV) 2-1; Cetate Răchitova (V) – „U“ Petroşani (IV) 2-3; Dacia Boşorod (V) – Jiul II Petroşani (IV) 3-0; Minerul Teliuc şi Aurul Brad 4-5, după 11 metri (1-1, după 120 de minute); Zarandul Crişcior (IV)- Metalul Crişcior (IV) 1-4.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura