Sport

Echipă „3×3” la „La Classique Gymnix 2013”

Kunstturnen

Doar două gimnaste de la CNS CSS „Cetate” Deva şi una de la Dinamo Bucureşti, în loc de patru, câte au fost anunţate iniţial, vor lua startul, la câte trei aparate, la concursul „Junior International Cup”, care se va desfăşura în weekend, în cadrul competiţiei „La Classique Gymnix 2013” din Canada.

Echipă mai mică, aparate mai puţine

Delegaţia României la primul concurs important rezervat junioarelor al lunii martie este alcătuită doar din trei sportive, în loc de patru, câte anunţase iniţial Federaţia Română de Gimnastică. Laura Jurca şi Andreea Munteanu (foto), ambele de la CNS CSS „Cetate” Deva şi Paula Tudorache, legitimată la Dinamo Bucureşti, au plecat, ieri, în Canada şi vor concura la „Junior International Cup”, la câte trei aparate, faţă de patru, câte se plănuise săptămâna trecută. Din lotul României, care este supervizat de antrenorii Adela Popa şi Cristian Moldovan, lipseşte Andreea Iridon, legitimată şi ea la clubul din Deva, care a rămas în cantonamentul de la Izvorani. Pe lângă renunţarea la una dintre componentele echipei, s-a schimbat şi strategia de concurs. Astfel, în loc să concureze la toate cele patru aparate, pentru a pregăti participarea la Festivalul Olimpic al Tineretului European „FOTE 2013”, cele trei reprezentante ale României vor lua startul doar la câte trei aparate. Laura Jurcă se va prezenta la sărituri, bârnă şi sol, Andreea Munteanu va concura la paralele, bârnă şi sol, iar Paula Tudorache va lupta pentru medalii la paralele, bârnă şi sol.

Trei competiţii într-una singură

„La Classique Gymnix 2013” are loc în perioada 8-10 martie, la Complexul Sportiv Omnisport & Gymnase din Montreal (Canada) şi cuprinde trei competiţii. Prima este întrecerea pe echipe „Junior International Cup”, a doua este „Gymnix Challenge”, care reprezintă un concurs internaţional individual ce reuneşte gimnaste de elită, iar a treia este „Gymnix Classic”, competiţie de nivel regional.
La „Junior International Cup”, în cadrul căreie va participa şi România, şi-au anunţat prezenţa echipele Belgiei, Canadei, Franţei, Japoniei şi Rusiei. Din componenţa anunţată a celorlalte formaţii, se remarcă gimnastele Maria Bondareva (Rusia), Brianna Clark şi Aleez Yu (Canada) sau Louise Vanhille (Belgia), care s-au afirmat şi cu prilejul altor competiţii internaţionale. În cadrul „Gymnix Challege”, vor lua startul peste 50 de gimnaste din Belgia, Spania, Finlanda, Peru, Trinidad-Tobago şi de la mai multe cluburi din „ţara  Frunzei de Arţar”, competiţia reunind în total peste 800 de tinere gimnaste. De-a lungul celor două decenii de existenţă, la acest eveniment, au luat parte o serie de junioare, care apoi au devenit staruri ale gimnasticii mondiale. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura