E oficial! Muzeul Fierului din Hunedoara va fi găzduit de clădirea CFU

Cristina Ghenea

Deşi e declarată monument istoric, clădirea CFU – în care a funcţionat fosta Şcoală de Ucenici din municipiul Hunedoara – a ajuns o ruină. Hoţii au furat tot ce au putut din incintă, iar la momentul actual, clădirea este departe de a fi pusă în valoare. Totuşi, lucrurile încep să se îndrepte. Imobilul nu doar că va fi reabilitat, ci va găzdui şi Muzeul Fierului, înfiinţat în 1974 şi închis odată cu privatizarea combinatului siderurgic.
În baza unui parteneriat încheiat în urmă cu două zile între Primăria municipiului Hunedoara, conducerea ArcelorMittal şi două asociaţii ONG din localitate (n.r. DAO Hunedoara şi Siderurgica), Muzeul Fierului îşi va redeschide porţile curând. Potrivit primarului Viorel Arion, urmează să fie întocmit un proiect, care în maximum două săptămâni, îi va fi prezentat directorului general al Arcelor (n.r. în proprietatea căruia se află clădirea CFU), după care lucrările vor putea demara.

Valoare istorică pentru municipiu
Muzeul Fierului a fost înfiinţat în anul 1974, cu ocazia sărbătoririi a 90 ani de la punerea în funcţiune a primului furnal modern în Hunedoara. Doar în 1989, însă, acesta a fost înscris în Circuitul Muzeistic Naţional. Colecţia de piese pe care o deţine pune accent pe tradiţia prelucrării fierului şi pe evoluţia tehnologiilor în acest domeniu, şi cuprinde diverse exponate, machete şi fotografii de epocă, datând atât din evul mediu, cât şi de la începuturile metalurgiei moderne. Muzeul a funcţionat până în 2003, când combinatul a fost privatizat, iar noii proprietari au schimbat destinaţia imobilului. Cât despre clădirea CFU, aceasta a fost dată în folosinţă în data de 15 septembrie 1938, ca şcoală de ucenici pentru întreaga zonă a Hunedoarei. Imobilul cuprindea nu doar săli de curs şi laboratoare, ci şi camere de internat, pentru tinerii veniţi din alte localităţi. Clădirea a fost declarată monument istoric, însă a fost închisă în urmă cu ani buni şi a căzut pradă hoţilor de fier.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Adio investiţii, adio investitori! Al doilea Călan

Aşa e la români, spune o vorbă devenită motto din popor. În sfera politică, interesul poartă fesul. Dă-l încolo pe...

Peste 10.000 de hunedoreni nu vor putea vota

Aproximativ 10.400 de hunedoreni nu vor putea vota la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dacă nu-şi vor reînnoi cartea de...

Campanie pentru reducerea numărului de victime în incendii

Pompierii hunedoreni au desfăşurat, ieri, o campanie informativă în reşedinţa de judeţ, pentru a-i sfătui pe cetăţeni cum să prevină...

Închide