FlashPolitica si administratie

După ce l-a făcut „gunoi hunedorean” pe Lucian Heiuș, liderul sindical Cristian Iștoc trebuie să-i plătească 10.000 de lei

Tribunalul Hunedoara a dat sen­tința în dosarul în care Lucian Heiuș (foto stânga) l-a dat în judecată pe liderul sindical Cristian Iștoc (foto dreapta), solicitându-i pretenții de 10.000 de lei, susținând că a fost denigrat pe rețeaua de socializare Facebook.

Fără să șocheze
Magistrații de la Judecătoria Deva au anunțat că, în acest proces, „recla­man­tul a distribuit pe rețeaua de so­cializare Facebook, în scop de infor­mare publică, un articol având ca su­biect Complexul Energetic Hunedoara și Proiectul de hotărâre privind alo­carea unei sume necesare din bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2021, proiect aflat pe ordinea de zi a guvernului. În ziua următoare, Cristian Iștoc a redistribuit pe Facebook posta­rea reclamantului, însoțit de un text formulat de către acesta în care a făcut diferite afirmații cu privire la re­clamant, respectiv: a ajuns un gunoi hunedorean să le spună cu nonșalanță viitorilor șomeri că trebuie să îi pupe mâna că le dă un os de ros, adică plăți compensatorii pentru că au fost trecuți cu acte în regulă la AJOFM”.
Tribunalul a respins apelul liderului sindical, acesta având drept de recurs.
Deși a fost invocat dreptul la libera exprimare, judecătorii au decis că acest lucru „se referă la libertatea de exprimare în sensul că reprezintă unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Aceasta este valabilă nu numai în ceea ce privește informațiile sau ideile accep­tate ori considerate drept ino­fensive sau indiferente, ci și pentru cele care rănesc, șochează sau neliniș­tesc, cu limitările prevăzute de art. 10 alin.2 din Convenția Europeană a Drep­turilor Omului referitoare, printre altele, la protecția reputației și a drep­turilor altor persoane”.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura