Comunitate

Dublă lansare de carte a actorului Ion Dichiseanu

Ieri, într-o zi specială, dedicată iubirii, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în incinta Deva Mall, o întâlnire cu îndrăgitul actor de teatru şi film Ion Dichiseanu, care şi-a lansat volumele „Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel” şi „Adevărul, mai frumos decât legenda”, ambele apărute la Editura Polirom.
Trebuie spus că al doilea volum a fost lansat în premieră la Deva, iar în semn de preţuire, instituţia de cultură i-a oferit autorului o Diplomă de Excelenţă „pentru excepţionala contribuţie la afirmarea artei dramatice româneşti”. Nu a lipsit nici sesiunea de autografe, publicul aşteptându-le cu sufletul la gură.
„Cele două volume sunt confesiunile unui actor care ştie că «vine o vreme când amintirile te ajung din urmă», cum însuşi ne mărturiseşte. Cititorii vor afla în paginile celor două cărţi momente importante din viaţa îndrăgitului artist, autorul aşezându-şi sufletul şi destăinuindu-ni-se cu sinceritate, deschis, ca unor vechi prieteni. În primul volum întâlnim amintirile sale legate de minunata poveste de iubire trăită cu legendara cântăreaţă şi actriţă spaniolă Sara Montiel, o iubire despre care, la acea vreme, opinia publică din România aflase câte ceva, dar acum avem mărturisirea caldă şi delicată a lui Ion Dichiseanu despre acest capitol drag din viaţa lui. A doua carte este un mănunchi de amintiri legate de creaţiile sale de pe scenă şi de pe platourile de filmare, despre colegii lui, despre călătorii şi întâlniri cu mari actori străini. Acest volum, aşa cum ne spune Ion Dichiseanu, este «o pauză de reflecţie în care trecutul se revarsă în prezent, iar prezentul se întoarce în trecut. Peste aceste amintiri nu va cădea niciodată cortina». Din ambele cărţi transpare pasiune şi respectul faţă de profesiunea de actor, dar şi respectul deosebit nutrit faţă de spectatori, faţă de miile de oameni care s-au bucurat atât de mulţi ani de creaţiile actoriceşti ale lui Ion Dichiseanu. Acestui public, Ion Dichiseanu i-a dăruit nu numai arta ci şi, cum însuşi mărturiseşte, sufletul întreg, aşa cum l-au învăţat marii lui dascăli într-ale scenei. La rândul nostru, îi mulţumim pentru extraordinara sa activitate şi pentru că ne-a oferit privilegiul să-i ascultăm povestea de aproape, oferindu-ne un moment unic”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Deva. (M. Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura