Dr. Adina Demian, medic primar pneumolog la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad: Astmul bronșic, în topul afecțiunilor pacienților noștri
Magdalna Șerban
Astmul, una dintre cel mai frecvente boli cronice, rămâne o provocare pentru pacienții și doctorii din întreaga lume, chiar dacă în prezent există tratamente inovative care îi permit celui afectat să ducă o viață normală. Medicul primar pneumolog Adina Demian, di-rector medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad, aduce câteva lămuriri legate de acest subiect, subliniind faptul că evitarea expunerii la alergeni și la fumul de țigară, precum și dozarea eficientă a efortului fizic pot fi metode care să contribuie la scăderea riscurilor de apariție a astmului bronșic.
La orice vârstă
Astmul bronșic constă în limitarea fluxului de aer din căile respiratorii, cauzată de inflamația cronică a acestora. Potrivit specialiștilor, factorii genetici joacă un rol important, foarte multe persoane dezvoltând astm în copilărie, iar o mare parte având primele simptome în jurul vârstei de 10 ani, în timp ce alții acuză primele crize astmatice la 5-6 ani. Cu toate acestea, astmul poate să apară la orice vârstă. Dincolo de factorii genetici, la declanșarea sa pot duce și alergiile, inclusiv cele alimentare, de la praf, polen sau păr de animale, ce pot servi un teren favorabil de instalare a afecțiunii, manifestată prin imposibilitatea de a respira corespunzător. Substanțele chimice, cele cu efect iritant și fumul de țigară pot fi alte cauze. De asemenea, există și unele medicamente ce pot duce la declanșare, la fel ca infecțiile virale, expunerea îndelungată la diferiți alergeni, precum și vremea rece sau fluctuațiile de temperatură. Cele mai frecvente simptome sunt: respirație șuierătoare, senzație de limitare a respirației, tuse – mai accentuată în timpul nopții și în orele dimineții, dureri toracice – mai accentuate în timpul nopții și în orele dimineții. Crizele de astm care sunt episodice pot fi ușoare, grave sau foarte grave. Atunci când apare o criză, trebuie urmărite indicii ca scăderea nivelului de atenție și a vitezei de reacție față de mediul inconjurator, accesele de anxietate, transpirație abundentă, accentuarea pulsului, dificultate la respirat.
Ponderea e mare
„Teoretic, astmul bronșic este pe viață, însemnând că pacientul va trebui să se țină de tratament. Se diferențiază mai multe forme: ușoare, medii sau severe. Referitor la pacienții care se prezintă la noi, întâlnim toate aceste forme amintite. Se pot face și internări de zi, nu doar continue, precum în situația celui sever. Este o boală care poate apărea singură sau asociată cu alte afecțiuni cronice. Prevalența este una mare, instituția medicală având ca adresabilitate bolile cronice. Consultăm, investigăm și tratăm boala pulmonară cronică obstructivă (BPOC) și ASTM, în cea mai mare parte. Aș putea spune că 5 din 10 pacienți au astm. Mai trebuie precizat că exacerbările se fac primăvara, în rândul celor alergici la polen. Dispneea și tusea le creează disconfort”, a punctat medicul primar pneumolog Adina Demian, director medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Referitor la diagnosticarea astmului bronșic, spirometria este un test simplu, utilizat atunci când simptomele conduc la suspiciune. Totodată, este folosită și după diagnostic, pentru monitorizarea bolii. La sanatoriul din Brad se fac aceste spirometrii plus multe alte pachete de analize de laborator, radiografii, EKG, monitorizarea tensiunii arteriale și inclusiv ecografii abdominale în cadrul Cabinetului de Medicină Internă. Serviciile medicale implică și pacienți care nu sunt internați, ei putând să se prezinte în baza unei programări telefonice realizată în prealabil și a unui bilet de trimitere emis de medicul de familie, pentru specialitatea Pneumologie sau Medicină Internă, după caz. Datorită faptului că unitatea e în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara, investigațiile vor fi gratuite.