Eveniment

Două zile de „spovedanii” în dosarul şefului Centrului local APIA Hunedoara

Timp de două zile, instanţa va audia martorii din dosarul în care Florin Opriş, şeful Centrului local APIA Hunedoara, suspendat din funcţie, este judecat pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Cauza se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, având ieri termen de judecată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, magistraţii au stabilit termene de judecată în dosar pentru 9 şi 10 octombrie pentru audierea martorilor. Reamintim că Florin Opriş, şeful Centrului local al APIA din municipiul Hunedoara, a fost arestat în luna mai 2017, după ce a fost prins în flagrant luând mită de la un fermier. Funcţionarul APIA a pretins şpagă de la fermier, cu promisiunea că va interveni la primarul unde acesta din urmă are domiciliul pentru a-l determina să-i mărească suprafaţa de păşune închiriată. În data de 4 mai 2017, în contextul menţionat mai sus, Opriş a primit de la fermier suma de 25.000 lei. Moment în care a fost prins în flagrant de către oamenii legii. Opriş a fost suspendat din funcţie în momentul declanşării anchetei penale. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura