Sport

Douã medalii şi cinci ghinioane

Ciprian Marinuţ

Atleta Florentina Marincu de la „Cetate” Deva şi ştafeta de 4×400 metri a clubului SCM Deva au cucerit o medalie de argint şi una de bronz la Campionatele Naţionale ale juniorilor I (17-19 ani), desfăşurate la finalul săptămânii, la Bucureşti. Sportivele din judeţ au mai ratat de cinci ori la mustaţă podiumul, clasându-se de trei ori pe locul patru şi de două ori pe poziţia a cincea.

Din nou, pe podium
Cea mai valoroasă performanţă pentru cluburile din judeţ a fost obţinută de Florentina Marincu, medaliată cu argint în proba de săritura în lungime. Talentata sportivă antrenată de Nicolae Alexe a revenit pe podium, după ce a ratat mai multe concursuri importante din această vară, din cauza unei accidentări. Florentina, care are 16 ani şi e încă junioară II, a reuşit un zbor de 5,70 metri şi s-a clasat pe locul doi, deşi săritura a fost destul de departe de performanţa sa maximă, care este de peste şase metri. Deveanca a fost depăşită doar de Alina Rotaru (19 ani, Steaua), cu o săritură de 6,29 metri. În aceeaşi probă, colega sa Andra Borotă, tot 16 ani, s-a clasat pe locul cinci cu o săritură de 5,16 metri, la distanţă de 30 de centimetri de medalia de bronz. Alte trei sportive de la „Cetate”,  Camelia Schneider (4,74 metri), Rebeca Captari (4,64 metri) şi Ionela Sandu (4,49 metri), au ocupat locurile opt, nouă şi 10.

Campioană, salvată de ştafetă
A doua medalie a atletismului hunedorean a fost obţinută de ştafeta de 4×400 de metri de la SCM Deva, formată din Adela Mateiaş, Delia Pitariu, Elisabeta Dragoş şi campioana balcanică, Maria Florea. Ştafeta clubului devean a încheiat cele patru lungimi de 400 de metri ale cursei cu timpul de 4.10.11 şi a fost devansată doar de atletele de la LPS Craiova şi CSS Viitorul Cluj-Napoca.
Câştigătoare a medaliei de aur în proba de 800 de metri a Campionatelor Balcanice de junioare II, desfăşurate săptămâna trecută, în Serbia, sportiva antrenată de Emerson Toma a ratat podiumul în proba sa favorită, după un finiş la fotografie. Lidera cursei de 800 de metri, Luminiţa Achim (LPS Craiova), s-a detaşat şi a câştigat cu timpul de  2.06.56, ea fiind urmată de trei sportive sosite în intervalul unei singure secunde. Lenuţa Simiuc (CSM Bacău) a ocupat locul doi cu timpul de 2.10.21, Elena Tănăsie (LPS Craiova) s-a situat pe trei cu 2.10.37, iar Maria Florea a fost a patra, cu timpul de 2.10.96. Trebuie precizat că sportivele de pe podium au 18-19 ani şi sunt junioare I, iar Maria Florea are doar 17 ani şi e junioară II. În aceeaşi cursă de 800 de metri, Delia Pitariu (SCM Deva) s-a clasat pe locul şapte, cu timpul de 2.16.14.

Ratate la mustaţă
Pe lângă cele două medalii, locul patru al Mariei Florea, la 800 de metri şi poziţia a cincea reuşită de Andra Borotă la lungime, atletele din judeţ au mai obţinut două clasări pe locul patru şi una pe locul cinci. Un loc patru a fost reuşit de Ionela Sandu (Cetate Deva) la triplusalt, cu o performanţă de 11.42 metri, în condiţiile în care medalia de bronz a fost câştigată cu 11.60 metri. Tot la mustaţă, a ratat podiumul şi ştafeta de 4×100 de metri a SCM Deva, formată din Oana Polhac, Elisabeta Dragoş, Delia Pitariu şi Maria Florea, care a fost devansată de CSS Ploieşti, Viitorul Cluj şi LPS Cluj. În aceeaşi probă, ştafeta de la CSS Hunedoara, formată din surorile Ramona şi Laura Arcoş, Andreea Roşu şi Mihaela Daniliuc, s-a clasat pe locul cinci.
Campionatele Naţionale ale juniorilor I s-au desfăşurat la finalul săptămânii la Bucureşti şi au aliniat la start 326 de sportivi (126 la feminin şi 200 la masculin) de la 92 de cluburi din ţară. Majoritatea sportivelor din judeţ au fost mai mici ca vârstă, fiind încă junioare II.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura