Eveniment

Două eleve s-au păruit în clasă

Cristina Ghenea

Două eleve de clasa a X-a, din Deva, s-au luat la bătaie în sala de clasă, ieri dimineaţă, chiar înainte de începerea cursurilor. Una dintre fete a ajuns la spital cu zgârieturi pe faţă şi pe gât.

Adolescentele sunt colege de clasă, la Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, din Deva, însă niciodată nu s-au înţeles prea bine. Ieri, altercaţia a pornit din cauza unui loc în bancă. Se pare că amândouă vroiau să ocupe acelaşi scaun, dar nu au reuşit să ajungă la un comun acord, aşa că s-au luat la bătaie. După o păruială zdravănă, pălmuieli şi zgârieturi, una dintre liceene a cedat şi a sunat la Jandarmi. „După ce am fost sesizaţi, patrula care s-a deplasat la unitatea de învăţământ a constatat că Georgiana P., în vârstă de 15 ani, şi-a lovit colega, provocându-i escoriaţii în zona feţei şi a gâtului”, a declarat Zamfir Guran, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Decebal”. Acesta a mai adăugat că eleva bătută s-a prezentat la Unitatea de Primire Urgenţe, a spitalului din Deva, unde a primit îngrijiri de specialitate, iar apoi a fost îndrumată spre Serviciul Judeţean de Medicină Legală, pentru întocmirea certificatului medico-legal. „Actele eliberate de medici vor fi puse la dosar, iar acesta va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Guran.
Elevele indisciplinate vor mai fi pedepsite şi de conducerea şcolii. „Prezentăm toleranţă zero faţă de altercaţiile între elevi. Cele două au mai avut certuri cu jigniri şi ameninţări, deci nu e prima dată când sunt implicate într-un scandal. Mâine (n.r. astăzi) va fi întrunit consiliul profesoral şi se va stabili cu cât le va fi scăzută nota la purtare”, a declarat Dan Motântău, directorul Colegiului Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura