Actualitate

Dosarul „Casa lui Iohannis”, strămutat Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel Alba Iulia a admis  cererea de strămutare formulată într-un dosarde succesiune de Rodica Baștea, soția lui Ioan Baștea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din locuința de pe strada Bălcescu din Sibiu, și care a deschis anul trecut o acțiune contra Statului român.

“Este vorba despre o acțiune civilă în care se urmărește recunoașterea calității de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele Statul român având certificat de moștenitor, așa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente”, au precizat, în toamna anului trecut surse judiciare.

Practic, Rodica Baștea solicită să se constate că familia sa are drept de succesiune asupra unor părți din casele deținute de soții Maria și Eliseu Ghenea în Sibiu, pe străzile Bălcescu și Magheru.

Procesul a debutat în toamna anului trecut la Tribunalul Sibiu, iar Rodica Baștea a formulat cerere de strămutare la o altă instanță. Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat  că dosarul se va judeca în continuare la Tribunalul Hunedoara. (Agerpres)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura