Doi muncitori striviţi de zgură la Hunedoara

28 noiembrie 2011 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

Cristina Ghenea

Un nou accident de muncă mortal s-a produs pe halda de zgură de la Hunedoara, doi muncitori pierzându-şi viaţa la sfârşitul săptămânii.
Cei doi, în vârstă de 47 şi 56 de ani, lucrau pe halda de zgură, pe porţiunea concesionată de SC Agregate Buituri de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara. Potrivit pompierilor, muncitorii şi-au pierdut viaţa, după ce o bucată mare de zgură, de 30 de metri înălţime, a căzut peste utilajele cu care ei lucrau, fiind îngropaţi sub sute de metri cubi de zgură.
Amenzi de până la 10.000 de lei
Horea Raţiu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, a declarat că muncitorii morţi erau angajaţi, unul la SC AUTOGREC SRL şi celălalt ISON GRUP SRL. Pe lângă cei doi muncitori decedaţi,un al treilea angajat care lucra pe halda de zgură a fost rănit uşor, el fiind transportat la spital.
„Dacă muncitorul rănit va fi spitalizat mai mult de trei zile, atunci, avem de-a face, în acest caz, cu un accident colectiv de muncă. Din verificările noastre reiese că bărbaţii morţi în acest accident erau angajaţi cu contract de muncă la cele două firme. Urmează să mai verificăm dacă exista dispoziţie ca ei să lucreze în zona unde s-a produs nenorocirea. Firmele respective, riscă dacă nu sunt în regulă, amenzi de până la 10.000 de lei”, a declarat şeful ITM Hunedoara.
În urma surpării produse, mai multe utilaje au fost înghiţite de zgură. “Intervenţia echipajelor a durat aproximativ 40 de minute şi a fost extrem de dificilă, deoarece exista pericolul producerii unei alte surpări de steril. În momentul în care au fost scoase la suprafaţă, ambele victime prezentau răni grave şi nu aveau semne vitale“, a precizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gura lumii, 28.11.2011

Un afacerist ce a fost şi în iarna trecută în municipiul cu multe lămpaşe a revenit şi în acest sezon...

Greva foamei cu efect dublu

Fără doar şi poate, evenimentul cap de afiş al săptămânii trecute în judeţ a fost greva foamei declarată de Florin...

Echipa perfectă

Formaţia de juniori a CNS „Cetate” Deva a reuşit un parcurs perfect, cu 15 victorii din 15 partide în Liga...

Închide